13.4 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăSportAu impăcat şi capra, şi varza

Au impăcat şi capra, şi varza

Oţelul şi Universitatea au terminat la egalitate, 0-0, unul dintre cele mai urite meciuri văzute in Divizia A. Rezultatul final a convenit totuşi celor două echipe, naşu’ Cirţu şi finu’ Badea impăcind şi capra, şi varza. Din păcate, Universitatea a fost varză in acest tur de campionat, pe care il poate incheia chiar pe ultimul loc in clasament. Oricum, chiar şi poziţia actuală este cea mai slabă ocupată vreodată de Ştiinţa la jumătatea campionatului, in istoria sa de 41 de ani in Divizia A.

Badea a invăţat din greşelile altora şi n-a adoptat aceeaşi tactică precum Rapid şi Dinamo, invinse pe stadionul „Dunărea“, un adevărat maidan pe care construcţia este un element interzis. Deşi locurile din clasament spun altceva, este clar că jucători ca Guso, Daouda, Bundea, Pleşan sau Njock nu se pot compara cu Macare, Izvoreanu sau, pardon, Rohat. Craiovenii au inţeles insă că tehnica individuală este anulată de teren şi că nu-i pot invinge pe gălăţeni decit cu armele lor, adică invitindu-i la joc şi surprinzindu-i la o fază fixă.

Chiar dacă juca acasă, Oţelul nu putea face ceea ce nu ştie, adică să atace, dar nici alb-albaştrii n-au răspuns invitaţiei lui Cirţu, evitind să se descopere vreo clipă in apărare. Un astfel de meci a fost ideal pentru debutul unor fundaşi, Feleagă putindu-se considera fericit că a apărut in prima echipă a Ştiinţei chiar la Galaţi. Ex-reşiţeanul nu a trebuit decit să bubuie orice minge care apărea in zona sa, ba şi-a mai permis şi să avanseze in careu advers la cornere, voleul său din repriza secundă, care s-a dus din direct in peluză, constituind cea mai mare ocazie de gol a Universităţii.

Frunză, Bundea şi Pleşan, jucătorii de la care se aştepta infinit mai mult in acest tur, au fost năpăstuiţii care trebuia să mai care mingea prin hirtoapele „Dunării“, dar in asemenea condiţii riscau să se accidenteze in urma unor procedee numite preluare sau dribling. Ghinionul a căzut pe Frunză, care s-a „rupt“ imediat după pauză, incheind nefericit penultimul său joc pentru Ştiinţa. Şi aşa a apărut pe teren Borbely, iar apoi, in locul acestuia, Mircea Ilie. Cei doi sint cazuri speciale in lotul Universităţii. Ni s-a spus că au fost angajaţi pentru postul de atacant, mai mereu vacant la Craiova in ultimii ani, dar şi fundaşii pot marca mai des decit ei. Csaba aleargă, dar nu poate pretinde că a driblat pe cineva pină acum, in timp ce Ilie nu ne-a lămurit deloc că visul său dintotdeauna a fost să joace pentru Universitatea. Evoluţia lor este reprezentativă pentru locul ocupat acum de echipa olteană.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS