25.1 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăSport„Nu ma gindesc decit la victorie!“

„Nu ma gindesc decit la victorie!“

Selectionerul Anghel Iordanescu este de parere ca reprezentativa Armeniei poate pune probleme oricarei echipe care lupta pentru calificarea la turneul final al CM. „La Erevan va fi foarte de greu. Traim cu impresia ca Armenia este o echipa modesta, dar eu zic ca poate pune probleme oricarei formatii care lupta pentru calificare. Am vazut ultimul joc al Armeniei, cel cu Cehia. Cehii au profitat de sansa enorma de a deschide scorul repede si apoi au speculat momentele bune de joc. Nici nu vreau sa ma gindesc la altceva decit la victorie. Vom vedea cine va fi capitanul echipei, insa nu voteaza jucatorii acest lucru, eu votez“, a subliniat Iordanescu.

Bratu: „Ar fi un dezastru sa pierdem in Armenia“

Florin Bratu, atacantul echipei FC Nantes, a spus ca ar fi „un dezastru“ daca echipa nationala a Romaniei ar pierde partida pe care o va disputa la Erevan, impotriva selectionatei Armeniei. „Am sperat ca voi fi din nou chemat la lot si am fost foarte fericit cind am aflat de convocare. Eu am avut si probleme, nu prea am jucat la echipa mea, dar acum totul s-a rezolvat. Avem 15 jucatori accidentati si este o criza, dar trebuie sa trecem peste acest lucru. Imi doresc foarte mult sa joc cu Armenia. Ar fi un dezastru sa pierdem in Armenia. Trebuie sa fim concentrati, pentru ca va fi un meci destul de greu. Oricum, mergem numai la victorie“, a afirmat Bratu.

Atacantul a mentionat ca nu doar Adrian Mutu ar fi vinovat de o eventuala ratare a calificarii la CM, ci intregul grup de jucatori ai echipei nationale. „Imi pare rau pentru Mutu si sintem alaturi de el. Daca am rata calificarea nu ar fi vina lui Mutu, pentru ca nu numai Mutu juca. Este vorba de intregul grup“, a opinat Bratu.

Flavius Stoican considera ca este bine ca jucatorii sa fie supusi unor teste antidoping atunci cind sint convocati la echipa nationala. „Nu e nici o problema daca vom fi supusi unor controale antidoping, pentru ca, dupa ce i s-a intimplat lui Mutu, nu vrem sa fim acuzati ca ne-ar fi frica de asemenea controale. Eu am mai fost testat si dupa meciul cu Macedonia, de la Craiova“, a precizat Stoican.

Cristian Dancia, jucatorul echipei Torpedo Moscova, crede ca Romania poate cistiga meciul de la Erevan. „Este o situatie mai putin obisnuita la echipa nationala, cu foarte multi accidentati suspendati sau retrasi. Este un meci destul de greu, dar trebuie sa ne aratam valoarea si sa invingem. Mutu, Chivu si Pancu sint valori indiscutabile, dar eu cred ca Divizia A ofera inca jucatori foarte buni si ca vom obtine victoria in Armenia“, a afirmat Dancia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS