17.9 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăSportMai multi ziaristi decit suporteri

Mai multi ziaristi decit suporteri

Dupa aflarea vestii ca Rada si Stancu, cei doi fotbalisti ai Universitatii, vor ajunge cu siguranta in curtea Rapidului, se astepta ca la antrenamentul de ieri al alb-albastrilor sa fie mare agitatie. Numai ca la stadionul „Ion Oblemenco“ nu s-au prezentat mai mult de 20 de suporteri, cam tot atitia cit erau si reprezentantii presei, dornici sa afle parerea jucatorilor despre cele intimplate in aceste zile, dar sa si asiste la prima sedinta de pregatire a saptaminii.

Citiva alb-albastri au acceptat sa discute despre demisia presedintelui executiv al Universitatii si despre plecarea celor doi colegi, spre supararea antrenorului Napoli, care le interzisese elevilor sai sa dea declaratii inainte de antrenament.

„Nu este treaba mea decizia presedintelui de a demisiona. Cit priveste plecarea celor doi, nu stiu cum va fi resimtita. Baietii nu au avut inca timp sa reactioneze, dar, oricum, trebuie sa trecem peste aceste lucruri si sa ne concentram asupra returului de campionat, care va fi foarte dificil“, a comentat Ovidiu Stinga, unul dintre „batrinii“ echipei, in timp ce bosniacul Adnan Guso a spus: „Erau jucatori valorosi, importanti pentru echipa, dar, daca pleaca, asta este. Va trebui sa li se gaseasca inlocuitori. Nu cred ca echipa va avea de suferit si sint convins ca ne vom descurca bine in acest retur“.

Asa ca jandarmii care sosisera pentru a calma eventualele spirite incinse nu au avut deloc de munca, chiar daca pina la finalul antrenamentului au mai sosit ceva suporteri, si acestia privind in liniste sedinta condusa de Nicolo Napoli. Totusi, suporterii Universitatii au anuntat ca se vor intilni astazi, la ora 16.00, la peluza „Cristi Neamtu“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS