15.6 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăSportCirtu vrea sa schimbe sistemul, dar si o parte dintre titulari

Cirtu vrea sa schimbe sistemul, dar si o parte dintre titulari

In opinia antrenorului Sorin Cirtu, Universitatea nu a putut alinia formula standard in acest campionat decit in prima etapa, la Galati, si roadele s-au vazut, prin cucerirea celor trei puncte. De atunci, din cauza accidentarilor si suspendarilor, antrenorul craiovean a fost nevoit sa faca schimbari in primul „unsprezece“ de la o etapa la alta, locul titularilor fiind luat de rezerve.

In aceste conditii, Cirtu nu a putut folosi acelasi sistem, schimbind tactica, uneori si de doua ori pe meci, cum a fost cazul la Constanta. De fapt, sistemul 3-5-2, de baza pentru actualul lot al Universitatii, nu a putut fi folosit nici la meciul cu Gloria Bistrita, cind, nevoit de absentele din echipa, Cirtu a trimis pe teren un 4-4-2, care s-a dovedit inspirat, victoria cu 3-0, dar mai ales modul de exprimare al jucatorilor, unul care a adus aminte de vremurile bune ale Universitatii, multumind pe toata lumea. A fost practic ultimul joc bun al Craiovei, absentele din primul unsprezece devenind din ce in ce mai multe, trei-patru jucatori de baza lipsind la jocurile cu Farul, FC Brasov si Rapid, urmarea fiind rezultatele catastrofale si, totodata, alunecarea pe toboganul ierarhiei primei noastre divizii.

Planurile lui Cirtu

Acum, cind mai sint patru zile pina la cel mai important meci al Universitatii cu dusmanii de moarte de la Dinamo, situatia din cadrul echipei nu e nici pe departe mai buna decit la ultimele trei confruntari. Din acest motiv, dar si pentru ca toata lumea asteapta o victorie in dauna „ciinilor“, conducerea tehnica a Universitatii se gindeste la o metoda care sa-i surpinda pe „ciini“, mai ales ca oaspetii au demonstrat reale calitati ofensive, inscriind sapte goluri Bacaului si creindu-si opt ocazii de de a marca la Galati.

Mai mult ca sigur, Cirtu va schimba iarasi tactica. Surse din cadrul clubului craiovean sustin ca la intilnirea de luni dimineata dintre Cirtu si Costel Mitrita, tehnicianul a anuntat ca are de gind sa foloseasca un sistem cu cinci fundasi, trei mijlocasi si doi atacanti. Ar fi o formula consacrata de tehnician, in urma cu 14 ani, care, atunci, a dat roade. In acele vremuri, Universitatea, cu Sorin Cirtu la timona, incepea Revolutia in fotbal, invingind pe Victoria si pe Steaua, la Bucuresti, si pe Dinamo, la Craiova. Daca atunci treaba a iesit, se spera ca si acum sa se intimple la fel.

In plus, Cirtu mai pregateste o surpriza dinamovistilor cu schimbari de jucatori, preferind sa inceapa meciul cu fotbalisti mai tineri, iar pe parcurs sa ii introduca pe cei experimentati. Un exemplul ar fi introducerea ca titulari a internationalilor de juniori Claudiu Tudor si Stoianof, remarcati in meciul cu Rapid, iar Bundea sa fie rezerva.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS