19.8 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăSport„Poate voi debuta si eu, ca altfel nu ma chema“

„Poate voi debuta si eu, ca altfel nu ma chema“

Fundasul central al Universitatii, Ionut Rada, a fost convocat in premiera la lotul national de seniori al Romaniei.

Alaturi de Rada, la prima reprezentativa a fost selectionat si Mihaita Plesan, un obisnuit al lotului de seniori, dar acesta din urma, accidentat la genunchi, nu a fost retinut pentru deplasare dupa controlul efectuat de medicul Pompiliu Popescu.

Contactat ieri, Rada ne-a acordat un scurt interviu.

– Ionut, te asteptai sa fii convocat sau a fost o surpriza si pentru tine?

– A fost o surpriza, chiar daca stiam ca sint urmarit in acest scop. Totusi, trebuia sa se intimple o data. Eram, cum s-ar zice, in anticamera.

– Este o onoare si in acelasi timp si un prilej sa arati ca nu degeaba ai fost convocat.

– Asa este. Si sper din tot sufletul sa nu dezamagesc. Trebuie sa demonstrez ca merit acest loc la nationala. Asemenea sanse sint unice in viata unui jucator.

– Ce crezi ca l-a determinat pe Iordanescu sa apeleze la serviciile tale?

– Evolutiile din sezonul trecut, prestatia avuta in turneul din Franta si cea din debutul actualului campionat.

– Crezi ca vei debuta cu Ucraina?

– Daca am ajuns aici, va dati seama ca tot ce-mi doresc este sa joc. Daca voi intra? Eu stiu? Poate voi debuta si eu, ca altfel nu ma chema.

– Iordanescu ti-a zis ceva la reunire?

– De fata cu toti colegii mi-a zis ca evolutiile mele m-au adus la lot si numai de cum voi juca eu depinde daca voi mai fi selectionat vreodata. Deci, asa cum este si normal, totul depinde numai si numai de mine.

– Sa vorbim si de Universitatea. De ce nu a cistigat partida cu Bacaul?

– Ca si anul trecut, ei s-au baricadat in propriul careu, noi am intrat in criza de timp si ati vazut ce a iesit. Bine macar ca s-a terminat asa si am luat macar un punct, ca puteam sa pierdem tot daca nu era Guso. Ce pot sa va spun acum este ca ne vom reveni curind si vom recupera repede punctele pierdute.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS