Pe muchie de cutit

Trupele anglo-americane inainteaza spre Bagdad dupa ce au trecut frontiera dintre Kuweit si Irak. Capitala tarii e lovita, din cind in cind, de atacuri aeriene chirurgicale. Autorizarea de survol obtinuta de la turci da posibilitatea unei invazii si dinspre nord. Televiziunile planetare repeta obsedant secvente cu irakieni care se predau, respectind procedurile standard. Dinspre Saddam Hussein nu vine nici un semn. Razboiul din Irak pare deja o plimbare de voie a trupelor anglo-americane. Jurnalistii militari sint pe cale sa redacteze studii despre reabilitarea atacului terestru in strategia americana. De la razboiul din Vietnam, armata SUA n-a mai coborit la sol. Bataliile, toate cite au fost, s-au desfasurat in aer. Se poate vorbi deja de o revolutie in gindirea militara a superputerii numita America. Pina acum, accentul in pregatirile de razboi a fost pus pe perfectionarea masinariilor. Campaniile aeriene au avut la dispozitie, an de an, aparatura tot mai sofisticata, menita sa descurajeze orice adversar potential de pe glob si sa-i seduca pe cetatenii amatori de filme spectaculoase. Desigur, campaniile terestre beneficiaza si ele de tehnologii avansate. Cu toate acestea, omul raminind principalul mijloc de lupta, dupa acest razboi, se va pune problema perfectionarii soldatului pina la nivelul de tanc din carne si oase.

Am gresi daca ne-am lasa cuprinsi de euforia presupusa succeselor militare rapide. Afacerea Irak e mult mai complicata decit simpla desfasurare de pe terenul de lupta. Aceasta, deoarece, in paralel cu batalia din desertul irakian, exista o batalie si la nivel planetar. Actiunea SUA si a Angliei s-a declansat fara acordul Consiliului de Securitate. Mari puteri precum Franta, Germania, Rusia, China au intuit ca in aceste zile se joaca nu numai soarta Irakului, dar si cea a ordinii mondiale. Pornind razboiul fara rezolutia ONU, America a pus la indoiala forma colectiva de conducere a lumii de dupa cel de-al doilea razboi mondial. In discursurile sale din ultimul timp, presedintele Bush a tinut sa evidentieze ca America a pornit razboiul pe cont propriu deoarece ONU nu si-a indeplinit indatoririle de a-i pune la punct pe dictatorii noului mileniu. Pina acum, ONU avea responsabilitatea de a face ordine pe glob. SUA si-au asumat misiunea de a tine locul ONU. Refuzind pina in ultima clipa Rezolutia, autorizind forta, marile puteri euroasiatice s-au expus riscului de a aseza intr-o lumina si mai clara trecerea de la ONU la Statele Unite ale Americii. Se intelege usor ca aceste mari puteri au interesul vital ca SUA sa esueze lamentabil. Ar fi un bun pretext pentru a demonstra lumii ca ONU e de neinlocuit. Ar fi naiv sa credem ca Franta, Germania, Rusia, China stau cu miinile in sin, asteptind miracolul unui dezastru militar al Americii. Indiscutabil, ele actioneaza in culise. Pe frontul diplomatic. Pe frontul serviciilor secrete. Obiectivul numarul unu: asigurarea unei minime rezistente irakiene pentru ca americanii sa fie obligati la producerea de pagube umane uriase. Devenit victima, Saddam Hussein ar putea alimenta resentimentele globale la adresa unei Americi agresoare, pusa pe campanii imperialiste. De asemenea, marile puteri asteapta o impotmolire a Americii si in perioada post-Saddam. Daca ne gindim ca, dupa incheierea campaniei militare, apar enormele probleme ale reconstructiei economice si politice, vom intelege ca marile puteri nu asteapta degeaba. America actioneaza, asadar, pe muchie de cutit. Ea trebuie sa cistige razboiul cu minime victime omenesti, nu atit in rindul militarilor, cit, mai ales, in rindurile populatiei irakiene. O situatie paradoxala intr-o istorie dominata de razboaie, in care adversarul era trecut prin foc si sabie. De asemenea, in paralel cu actiunile militare, trebuie puse la punct actiuni minutioase de reconstructie. Sarcini uriase pentru America. De indeplinirea lor depinde, in ultima instanta, noua ordine mondiala, ordinea lumii unipolare.