15 C
Craiova
vineri, 31 mai, 2024
Știri de ultima orăSportScholl nu va juca pentru Germania la CM 2002

Scholl nu va juca pentru Germania la CM 2002

Responsabilii Federatiei Germane de Fotbal au anuntat ca mijlocasul Mehmet Scholl a renuntat sa participe la Campionatul Mondial din Japonia si Coreea de Sud. Scholl a avut la München o intrevedere cu selectionerul Rudi Völler, in cadrul careia l-a informat in legatura cu decizia sa.

Mijlocasul german a explicat ca a luat aceasta hotarire din cauza problemelor de sanatate pe care le-a avut in ultimele luni. „Din cauza starii mele de sanatate, nu pot ajuta nici echipa Germaniei si nici pe Rudi Völler la Campionatul Mondial din Coreea de Sud si Japonia. De aceea am luat aceasta decizie“, a spus Scholl, selectionat de 36 de ori in reprezentativa Germaniei.

Rudi Völler si-a exprimat regretul fata de decizia mijlocasului, pe care il considera singurul capabil sa aduca creativitate in jocul selectionatei germane. „Am sperat pina in ultimul moment ca Mehmet va fi in forma pentru Campionatul Mondial. In cadrul intilnirii pe care am avut-o, mi-a prezentat toate detaliile situatiei sale“, a spus selectionerul.

Intr-un interviu acordat cotidianului Bild, Rudi Völler a spus ca Mehmet Scholl nu ar fi trebuit introdus pe teren in meciul pe care echipa sa, Bayern München, l-a disputat simbata cu formatia Hertha Berlin, scor 3-0, in cadrul campionatului Germaniei. Scholl a fost folosit in partida respectiva deoarece capitanul Stefan Effenberg este suspendat pentru anumite declaratii facute la adresa somerilor. Meciul de simbata a fost primul in care a evoluat Scholl de cind, pe 3 februarie, a suferit o ruptura musculara. Mehmet Scholl nu a participat la nici un turneu final al Campionatului Mondial. In anii 1994 si 1998, Scholl nu a fost convocat la echipa nationala de selectionerul Berti Vogts.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS