17.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportVictorie pe un stadion pustiu

Victorie pe un stadion pustiu

• Lider incontestabil al alb-albastrilor, „Savarina“ a primit simbata si banderola de capitan al echipei • Andone a spus ca vine sa cistige, dar elevii sai au evoluat sub orice critica • E grav: lumea refuza sa mai vina la meciurile Universitatii

Pentru craioveni, calculele si variantele erau simple si clare in vederea meciului cu Sportul: o victorie care sa aduca liniste intr-un moment destul de tensionat si critic. Cu gindul la prima victorie de cind a revenit la Craiova, Florin Marin a inceput meciul de simbata fara portarul Preda intre buturi si cu Grigorie, Dragomir, Calin si Burca pe banca de rezerve, debutindu-l la Universitatea pe Dan Alexa. Fara spectacol, partida l-a avut insa in prim plan pe Marius Sava, MVP-ul de simbata fiind desemnat si capitanul Universitatii.

Intilnirea a fost una anosta, gazdele inscriind totusi trei goluri datorita, in primul rind, timiditatii excesive a elevilor lui Andone. Desi declarase ca soseste la Craiova pentru a nu fi invinsa, Sportul a aratat simbata ca o echipa venita in vizita. Surprinzator, Andone nu stia dupa meci cum sa explice jocul „batrinesc“ al elevilor sai: „Nu mai sintem responsabili!“ Din meciul de simbata nu va ramine peste ani decit scorul – unul confortabil, doua goluri pentru Barcauan (in sfirsit!), primul gol pe „Ion Oblemenco“ pentru Petrus Manta si doua debuturi oficiale la Universitatea: Alexa si Silvasan. In rest?

Un stadion golas, un antrenor care refuza dialogul cu presa (Florin Marin) si un altul (Ioan Andone) care declara ziaristilor ca alta ar fi fost situatia pe tabela de marcaj, daca ar fi avut un libero de meserie si daca Sportul ar fi reusit sa inscrie din unica ocazie avuta (A. Dumitru). Subtire meci, subtiri explicatii…

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS