2.6 C
Craiova
sâmbătă, 27 noiembrie, 2021
Știri de ultima orăSanatateVaccinul anti-COVD dezvoltat de Pfizer, eficiență ridicată în rândul adolescenților

Vaccinul anti-COVD dezvoltat de Pfizer, eficiență ridicată în rândul adolescenților

Potrivit unui studiu, vaccinul anti-COVD-19 dezvoltat de Pfizer are o eficienţă ridicată în rândul adolescenţilor.

Vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de alianţa Pfizer-BioNTech are o eficacitate ridicată în rândul adolescenţilor, potrivit unui studiu axat pe varianta Delta a virusului SARS-CoV-2, care a arătat că pentru tinerii vaccinaţi cu schemă completă riscul unei boli simptomatice a scăzut cu 93% în comparaţie cu cei nevaccinaţi, relatează EFE.

Studiul are la bază datele medicale obţinute de la populaţia adolescentă din Israel

Studiul a fost publicat în The New England Journal of Medicine, are la bază datele medicale obţinute de la populaţia adolescentă din Israel şi a fost realizat de Institutul israelian de Cercetare Clalit, în colaborare cu Universitatea Harvard din Statele Unite.

Acest studiu, cel mai amplu privind eficacitatea vaccinului anti-COVID-19 la adolescenţi, a fost realizat în condiţiile unei vaccinări masive la nivel naţional şi este prima cercetare ştiinţifică de acest tip care a fost axată pe varianta dominantă Delta, precizează un comunicat publicat de Centrul Clalit din Israel.

Cercetarea, realizată în plin val patru al pandemiei de COVID-19

Cercetarea a fost realizată în perioada 8 iunie – 14 septembrie, în plin val patru al pandemiei de COVID-19, când varianta Delta a fost predominantă în noile infectări cu coronavirus. Cercetătorii au examinat datele obţinute de la 94.354 de adolescenţi vaccinaţi cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani.

Aceştia au fost analizaţi împreună cu alţi 94.354 de adolescenţi nevaccinaţi, în baza unui amplu context de caracteristici demografice, geografice şi de sănătate asociat riscului de contagiere. Rezultatele arată că la adolescenţii vaccinaţi cu schemă completă (7 – 21 de zile după cea de-a doua doză), riscul de COVID-19 simptomatic a scăzut cu 93% faţă de grupul tinerilor nevaccinaţi, în timp ce riscul de infectare a scăzut cu 90%.

Riscul de COVID-19 simptomatic a scăzut cu 57% la minorii vaccinaţi, iar riscul de infectare a scăzut cu 59%

În perioada imediat următoare după administrarea dozei 1 (14 – 20 de zile după prima doză), eficacitatea vaccinului a fost mai mică, dar semnificativă: riscul de COVID-19 simptomatic a scăzut cu 57% la minorii vaccinaţi, iar riscul de infectare a scăzut cu 59%.

Nu există suficiente date pentru a putea estima reducerea incidenţei privind formele grave de COVID-19, spitalizarea şi mortalitatea, întrucât aceste situaţii sunt puţin frecvente în rândul adolescenţilor, notează centrul israelian.

O săptămână după cea de-a doua doză, vaccinul are o eficacitate înaltă împotriva formelor simptomatice

Ran Balicer, autorul principal al studiului şi director al Institutului Clalit, subliniază că aceste rezultate arată că la o săptămână după cea de-a doua doză, vaccinul are o eficacitate înaltă împotriva formelor simptomatice de COVID-19 în rândul adolescenţilor.

Potrivit lui Ben Reis, medic la Spitalul de Copii din Boston şi profesor la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Harvard, “unul dintre principalii factori de reticenţă faţă de vaccinare a fost lipsa de informaţie cu privire la eficacitatea vaccinului anti-COVID-19”. “Acest studiu epidemiologic detaliat oferă o informaţie fiabilă, care sperăm să fie utilă pentru cei care încă nu s-au decis să se vaccineze”, a adăugat el.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

„U“ Craiova – FCSB / Fanii Științei sunt așteptați...

Oficialii clubului Universitatea Craiova nu au stat prea mult...

ȘTIRI GdS