10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăSanatateSpitalul Judeţean nu mai face teste Covid la cerere

Spitalul Judeţean nu mai face teste Covid la cerere

Vineri, 16 octombrie, este ultima zi în care Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova mai face teste la cerere. Managerul unităţii medicale, Laurenţiu Ivanovici, spune că s-a luat această decizie ca urmare a creşterii solicitărilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Dolj din ultimul timp, pe fondul accelerării epidemiei. Drept urmare, spitalul face tot mai greu faţă cererilor.

„Trebuie să lucrăm cu prioritate testele de la DSP, care sunt din ce în ce mai multe, plus testarea personalului propriu şi a pacienţilor suspecţi. Aşa că astăzi, 16 octombrie, este ultima zi în care mai efectuăm teste la cerere, contra cost. În continuare, facem demersuri pentru a creşte capacitatea de testare”, a transmis Ivanovici. Acesta spune că decizia de sistare a testării la cerere a fost luată luni, 12 octombrie, şi că au fost anulate doar programările făcute pentru săptămâna 19-25 octombrie. „Am respectat programările din săptămâna 12-18 octombrie şi mai avea programări doar pentru săptămâna 19-25 octombrie. Am anunţat încă din 12 octombrie persoanele care făcuseră programările şi au înţeles situaţia.”

Doljenii încă se mai pot programa pentru testări la cerere la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş”.

„Momentan, mai facem teste la cerere. Sunt persoane care au nevoie pentru diverse intervenții chirurgicale, pentru curele de citostatice. Nu mai face aproape nimeni test pentru vacanţă”, spune Adina Turcu, managerul spitalului „Victor Babeş”.

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova a depus un alt proiect pentru finanţare europeană pentru achiziţionarea unui alt echipament de testare. Proiectul se află în evaluare şi, dacă va fi aprobat, capacitatea de testare de la SJU ar creşte de la 450 de teste zilnic, din prezent, la 650-700 de teste.

„Pe lângă acest proiect, Ministerul Sănătăţii ne-a anunţat că la finalul anului ar urma să mai primim încă un flux de diagnosticare RealTime-PCR”, mai precizează Laurenţiu Ivanovici.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS