21 C
Craiova
luni, 13 iulie, 2020
Știri de ultima oră Sanatate Medicina Ibuprofenul poate fi utilizat în COVID-19

Ibuprofenul poate fi utilizat în COVID-19

Specialişti din întreaga lume, precum şi autorităţile din domeniul sănătăţii au demontat miturile legate de ibuprofen şi alte antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), care au apărut odată cu izbucnirea pandemiei de COVID-19. Potrivit experţilor, nu există dovezi ştiinţifice despre legături între administrarea ibuprofenului şi agravarea simptomelor în cazul bolnavilor de COVID-19, transmite MedicHub. Mai mult, specialiştii atrag atenţia că întreruperea tratamentului antiinflamator, mai ales la vârstnici, poate afecta grav calitatea vieţii.

OMS: Nu există dovezi contra ipubrofenului

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a confirmat, încă din 18 martie, printr-o postare pe contul oficial de Twitter, că în prezent nu există dovezi cu privire la o corelaţie între utilizarea ibuprofenului şi agravarea simptomelor în cazul bolnavilor de COVID-19. Astfel, Organizaţia recomandă ca, la iniţierea tratamentului febrei sau durerii provocate de infecţia COVID-19, pacienţii şi medicii să aibă în vedere toate opţiunile de tratament avute la dispoziţie, inclusiv administrarea de medicamente AINS, precum ibuprofenul.

Mai mult, în 19 aprilie, OMS a publicat o analiză a 73 de studii deja existente. Dintre acestea, 28 au fost efectuate la adulţi şi 46, la copii. Toate cercetările au vizat infecţii respiratorii acute virale sau afecţiuni cauzate în mod obişnuit de virusuri respiratorii, dar niciunul nu a abordat în mod special COVID-19, SARS sau MERS.

Majoritatea studiilor raportează că nu au avut loc evenimente adverse severe şi că au fost observate doar reacţii adverse uşoare sau moderate. Nu a existat nicio dovadă cu privire la corelaţia dintre utilizarea AINS şi nevoia acută de asistenţă medicală, scăderea calităţii vieţii sau impactarea supravieţuirii pe termen lung.

De asemenea, nu a existat aproape nicio diferenţă între ibuprofen şi acetaminofen (paracetamol) la copiii cu febră, în ceea ce priveşte efectele asupra mortalităţii, spitalizării, insuficienţei renale acute şi a sângerării gastrointestinale acute.

Recomandările Agenţiei Europene a Medicamentului

În prezent, asocierea dintre ibuprofen şi agravarea COVID-19 nu este dovedită ştiinţific. EMA (Agenţia Europeană a Medicamentului) monitorizează atent situaţia, urmând să analizeze orice informaţii nou apărute în această problemă în contextul pandemic actual.
La iniţierea tratamentului febrei sau durerii provocate de infecţia cu SARS-CoV-2, pacienţilor şi profesioniştilor din domeniul sănătăţii li se recomandă să aibă în vedere toate opţiunile de tratament avute la dispoziţie, inclusiv administrarea de paracetamol şi medicamente AINS.
Conform ghidurilor naţionale de tratament din statele membre UE, pacienţii şi profesioniştii din domeniul sănătăţii pot utiliza în continuare medicamentele AINS (de tipul ibuprofenului) conform Informaţiilor despre medicament aprobate.

Recomandările Colegiului Farmaciştilor din România

Pacienţii aflaţi în tratament cu ibuprofen sau alte medicamente AINS nu ar trebui să întrerupă tratamentul, lucru deosebit de important pentru tratarea unor boli cronice.
Pacienţii pot utiliza medicamente cu statut OTC cum ar fi ibuprofen şi paracetamol pentru tratamentul simptomelor uşoare COVID-19, precum febra sau cefaleea.
Pacienţii pot utiliza AINS cu statut OTC precum ibuprofen la recomandarea medicului sau farmacistului, în tratarea febrei şi durerii, fără legătură cu COVID-19, conform informaţiilor din prospectul medicamentului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Primul cadru medical din Sibiu decedat din cauza COVID-19

Spitalul Judeţean Sibiu a anunţaț decesul din...

ȘTIRI GdS

America Latină depășește SUA și Canada ca număr de...

America Latină a depășit luni, oficial, SUA și Canada ca număr de decese provocate de noul coronavirus, potrivit Guardian.

Franța va testa toţi călătorii proveniţi din ţările aflate...

Franţa va testa, în zilele următoare, pe aeroporturi, toţi călătorii proveniţi din ţările aflate pe lista „roşie“. Acest lucru se va întâmpla,...

PSD nu va vota în Parlament Legea privind carantinarea

Marcel Ciolacu, președintele interimar al PSD, a anunțat luni că PSD blochează votarea în Senat a proiectului de lege care ar permite...

Dolj: Verificarea respectării măsurilor de protecție

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului Dolj, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate,...

Reguli care trebuie respectate în trenuri

Datorită cererii mari de transport, și în acest final de săptămână, CFR Călători a suplimentat trenurile care circula pe rutele cele mai...

Primul cadru medical din Sibiu decedat din cauza COVID-19

Spitalul Judeţean Sibiu a anunţaț decesul din cauza noului coronavirus al primului cadru medical din judeţ: o asistentă medicală în vârstă de...