Polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier Dolj au desfăşurat luni, în intervalul orar 11.00–15.00, o nouă acțiune pentru reducerea riscului rutier și prevenirea accidentelor de circulație.
Activitatea, coordonată de Direcția Rutieră din cadrul Poliției Române, a avut loc pe Drumul Național 6, unul dintre cele mai intens circulate drumuri din județul Dolj, urmărindu-se creșterea siguranței rutiere, impunerea respectării regimului legal de viteză și promovarea unui comportament preventiv în trafic.
În cadrul acțiunii desfășurate, polițiștii rutieri doljeni au legitimat și verificat peste 100 de persoane și au controlat aproximativ 80 de autovehicule.
Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 40 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 25.000 de lei, 19 dintre sancțiuni fiind aplicate pentru depășirea limitei legale de viteză.
De asemenea, au fost reținute șapte permise de conducere.
Un bărbat, de 64 de ani, din județul Mehedinți, a fost înregistrat de aparatul radar, în localitatea Beharca, cu viteza de 111 km/h, pe un sector de drum cu limită de viteză maximă 50 km/h.
Cel în cauză a fost sancționat contravențional, conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 R., fiind dispusă suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 de zile.

Citește și: Bărbat reținut de polițiști după ce și-a spânzurat câinele

