11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateMinistrul Pintea: România este pregătită să facă față unei epidemii de gripă

Ministrul Pintea: România este pregătită să facă față unei epidemii de gripă

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a dat asigurări, marți, că România este pregătită să facă față unei epidemii de gripă. Deocamdată, în România nu a fost declarată oficial epidemia de gripă, chiar dacă până la această oră au fost confirmate 48 de decese din cauza virusului gripal de tip A.

Sorina Pintea, a declarat că este posibil ca marţi seară să primească rezultatele exacte privind numărul cazurilor de gripă de la Institutul Naţional de Sănătate Publică şi în funcţie de aceste rezultate să declare sau nu epidemie de gripă, potrivit Agerpres.

„Nu ştiu dacă o să declar epidemia de gripă. Aştept datele de Institutul Naţional de Sănătate Publică, date care încă nu s-au centralizat. De regulă, ziua de joi era ziua raportărilor, am cerut să se raporteze astăzi (marţi – n.r.). Probabil înspre seară voi avea rezultatele exacte, mă voi întâlni cu specialiştii din comitetul de gripă şi vom lua o decizie”, a afirmat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, la Braşov.

Ea a reiterat că România este pregătită pentru o eventuală epidemie, procedurile în acest sens fiind transmise în teritoriu încă din 17 ianuarie, când s-a declarat debutul sezonului gripal.

„Sunt regiuni care au mai multe cazuri – regiunea de sud a ţării, vestul ţării are un număr mai mare de cazuri de gripă. Epidemia nu se poate declara local. În timpul circulaţiei intense a virusului gripal pe regiuni, atunci se iau măsuri punctuale”, a spus Pintea.

Ea a precizat că va face o declaraţie de presă dacă va fi declarată epidemia de gripă.

„Din punctul meu de vedere, nu ar trebui să fie un anunţ aşteptat, pentru că noi, autorităţile, ne comportăm în acest moment ca şi în cazul unei epidemii. Până la urmă, nu cred că trebuie să facem o isterie din asta, este o boală care circulă sezonier, în timpul iernii. Faptul că se încălzeşte vremea ne ajută într-un fel sau nu ne ajută, pentru că virusului gripal îi place la frig, dar există alte tipuri de viruşi cărora le place la căldură”, a explicat demnitarul.

De asemenea, ministrul Sănătăţii a spus că dozele de vaccin suplimentare pentru grupele de risc vor fi distribuite în teritoriu zilele acestea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS