Stările depresive de Sărbători sunt probleme frecvente cu care se confruntă adulții, deși această perioadă din an este asociată în mod tradițional cu petrecerile și voia bună. Pentru un număr semnificativ de persoane, Sărbătorile vin la pachet cu tristețe, melancolie, singurătate sau anxietate. Sursele stărilor depresive de sărbători pot fi diverse, de la stres, oboseală și așteptări nerealiste, până la presiuni financiare și relații defectuoase cu cei din jur.

Statisticile arată că perioada Sărbătorilor de Iarnă este un moment în care incidenţa depresiei creşte. Spitalele şi poliţia raportează o incidenţă crescută a suicidului, a tentativelor de suicid, a violenţei domestice și a problemelor cauzate de consumul de alcool. Principalele motive ale apariţiei depresiei de Sărbători sunt oboseala acumulată peste an, singurătatea, lipsa banilor, aşteptările nerealiste, introspecţia, analiza excesivă a propriei vieţi, a greşelilor făcute pe parcursul timpului, a eşecurilor, presiunea de a avea pe cineva drag alături, pierderea unei persoane dragi, amintiri neplăcute din timpul anului.
De cele mai multe ori, depresia este confundată cu o stare de tristeţe, însă ea este de fapt un cumul de stări între care regăsim tristeţea profundă, melancolia, sentimentul de inutilitate, lipsa interesului pentru activităţi care altădată ne făceau plăcere, tulburări ale somnului, senzaţia de oboseală. Persoanele sensibile din punct de vedere psihic riscă o acutizare a stărilor de tristeţe, de nelinişte, acum, în preajma Sărbătorilor. Specialiştii numesc „depresie de sărbători“ starea celor care în această perioadă se simt singuri şi triști. Automat, neputinţa lor de socializare intră într-un puternic contrast cu emulaţia pe care o simt în jur, cu explozia de fericire care se manifestă dincolo de universul lor.
Datele Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) arată că, la nivel global, numărul persoanelor care suferă de depresie a crescut, ajungând la 322 de milioane. Situația de la nivel internațional se regăsește și în Clinica II de Psihiatrie din Craiova. Clinica are 60 de paturi și de multe ori devine neîncăpătoare. Medicii spun că depresia este principala afecțiune pentru care oamenii ajung aici, fie că este vorba de femei sau de bărbați. Lipsa unui loc de muncă, grija zilei de mâine, stresul, stima de sine scăzută sunt cauzele cele mai frecvente ale acestei afecțiuni.

Evită persoanele care nu îți fac bine

Dacă ai în jurul tău persoane care te pot enerva atât de tare, încearcă să le eviți. Dacă n-ai cum să le eviți limitează cât poți de mult timpul petrecut alături de ele. Dacă ești invitat la masă de către o astfel de persoană, încearcă să nu bei deloc alcool sau măcar să nu depășești un pahar de vin. Altfel riști să nu mai gândești rațional.

Schimbă orientarea atenţiei dinspre stările proprii către exterior

Stabileşte-ţi obiective realiste, nu îţi propune foarte multe lucruri de făcut, deoarece asta conduce la epuizare şi la irascibilitate şi deprimare.
Deleagă cât de mult posibil şi preţuieşte timpul personal. Nu fă totul singur. Oboseala şi suprasolicitarea îţi vor modifica în rău dispoziţia.
Fii flexibil, nu gândi în termeni absoluţi de „totul sau nimic“. Nu eşti foarte bine pregătit pentru Crăciun sau deloc, nu eşti cel mai bun sau cel mai prost bucătar, nu eşti cel mai bun părinte sau cel mai rău.

Ana-Maria PREDILĂ
A făcut studii de jurnalism la Université Lille 3, Charles de Gaulle, în Franţa şi este o persoană căreia îi place comunicarea şi socializarea. Vrea să fie informată şi să aleagă conform propriei conştiințe şi nu după cum dictează obiceiurile comunității. Îi place să citească şi să meargă la teatru.