17 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateMiracolele făcute de sfecla roșie în organism

Miracolele făcute de sfecla roșie în organism

Consumul sfeclei întregi este modalitatea cea mai eficientă de a „profita“ de toţi nutrienţii, fibrele şi efectele sănătoase. Sfecla roșie are în compoziția sa multe substanțe nutritive precum vitamina A, vitaminele B1, B2, B6, vitamina C, sodiu, calciu, sulf, cupru, fier, iod, potasiu și antioxidanți.

Sfecla are în compoziţie betaină, o substanţă care este folosită în anumite tratamente pentru depresie. De asemenea, conţine triptofan care relaxează şi oferă o stare de bine. Nutriţioniştii folosesc sfeclă roşie sau sucul acesteia pentru a testa nivelul acidului din stomac. Dintre toate legumele, despre sfeclă se spune că are cea mai eficientă acțiune antitumorală și poate preveni dezvoltarea cancerului. Unul dintre cei mai faimoși terapeuți, Rudolf Breuss, susține că persoanele care țin o cură de 42 de zile cu sucuri proaspete de legume, printre care și suc de sfeclă roșie, pot preveni leucemia, cancerul pulmonar și cel gastric.

Stabilizează glicemia pacienţilor cu diabet

Sfecla conține ingrediente active care contribuie la regenerarea celulelor ficatului și împiedică dezvoltarea bolilor hepatice. Sucul de sfeclă roșie, de exemplu, este un detoxifiant excelent pentru ficat, deoarece topește grăsimile acumulate la nivelul lui. Este unul dintre alimentele care stabilizează glicemia pacienţilor cu diabet de tip I şi II. Are efecte diuretice şi previne complicaţiile cardiovasculare ale diabetului.

Este benefică pentru cei care au probleme de inimă

Sfecla roşie conţine fier, magneziu şi vitamina B6, putând combate anemia, stimulând procesul de formare a globulelor roşii. Se recomandă o cură timp de o lună de zile, câte 150 de grame de sfeclă roşie crudă, o dată la două-trei zile. Bogată în potasiu și în acid folic, sfecla roșie este benefică pentru cei care au probleme de inimă. Sfecla reglează tensiunea arterială și asigură buna funcționare a musculaturii cordului. Prin consumul de sfeclă putem menține la cote normale nivelul de colesterol din sânge. Frunzele de sfeclă sunt foarte bune în ameliorarea osteoporozei.

Contribuie la stabilizarea PH-ului

Mulțimea de microelemente care se găsesc în sfeclă în cantități apreciabile o transformă într-un mijloc eficient de detoxifiere a organismului și de întărire a imunității. Sfecla roșie contribuie la stabilizarea PH-ului (echilibrul acid-alcalin) din corp, fapt important pentru imunitate, deoarece bacteriile înfloresc atunci când echilibrul PH-ului din organism se strică.
Rădăcina de sfeclă roșie conține polizaharide și fibre care ajută la combaterea constipației. Se poate consuma sfecla roșie crudă sau fiartă amestecată cu hrean și miere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS