13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateCare sunt regulile pentru o viață sănătoasă

Care sunt regulile pentru o viață sănătoasă

Sănătatea noastră este cea mai importantă, așa că trebuie să avem grijă de ea cât de mult se poate. Primul pas pentru menținerea unei stări bune de sănătate este să ne cunoaștem modurile în care se comportă și reacționează organismul sub influența a diverși factori.

Pentru a avea un stil de viață sănătos nu trebuie să urmăm o dietă extremă sau să luăm mereu suplimente alimentare. Este foarte important să cunoaștem istoricul medical al familiei și să aflăm dacă au existat probleme serioase de sănătate care ne-ar putea afecta și pe noi pe viitor. În cazul în care au existat, este important să facem controale de prevenție pentru a vedea dacă suntem predispuși să dezvoltăm acele afecțiuni (există teste pentru cancer la sân și cancer ovarian, dar și alte boli).
Dacă ar fi să recomandăm un aliment care poate îmbunătăţi sănătatea mai mult decât oricare altul, atunci legumele cu frunze verzi ar fi cu siguranţă prima recomandare. Spanac, varză creaţă, salată verde sau napi conţin clorofilă (care poate reduce inflamaţia, îmbunătăţi sănătatea ficatului), cantităţi importante de vitamina A (beta-caroten) şi vitamina C. Sunt şi foarte sărace în calorii şi îţi ţin de foame pentru o perioadă lungă. Alt beneficiu al legumelor cu frunze verzi este cantitatea mare de magneziu, care reduce nivelul glicemiei, conferă energie, reduce stresul şi te ajută să dormi mai bine. Crude sau gătite, legumele cu frunze verzi sunt întotdeauna o alegere bună.

Mai puțin zahăr

Este foarte important pentru un stil de viață sănătos să reducem consumul de zahăr. Zahărul este unul dintre cele mai simple moduri de a lua în greutate şi a-ţi creşte riscul de diabet de tip 2 – ceva ce sigur nu îţi doreşti. Mai mult, contribuie la inflamaţiile din organism, este rafinat şi nu îţi ţine de foame. Aşa că, alege fructele proaspete sau deserturile raw vegane. Evitarea zahărului este unul dintre cele mai simple moduri de a atenua acneea şi de a ţine la distanţă îmbătrânirea prematură.

Consumați fructe

Dacă îți plac bananele, mănâncă una pe zi – aportul de magneziu va fi undeva la 400 mg, și reuși astfel să reduci riscul de atac de cord cu până la 40%. Mănâncă un măr pe zi și redu-ți riscul de boli cardiovasculare cu până la 30%. Căpșunele, zmeura, coacazele sau cireșele nu ar trebui să îți lipsească din dietă, în special în combinație cu mierea, laptele acru sau iaurtul slab. Bucură-te din plin de vitaminele și flavanoidele din aceste deserturi minunate și încetinește îmbătrânirea celulelor. Mănâncă nuci în fiecare zi – potrivit unor studii realizate la Universitatea Harvad, nucile reduc riscul de boli cardiovasculare cu până la 30%, și pot, de asemenea, să reducă riscul bolii Parkinson cu până la 43%. Nucile și alunele consumate moderat, dar zilnic, ar trebui să te ajute să îți ții mai ușor greutatea sub control.

Hidratarea este foarte importantă

Apa este necesară pentru a menţine un organism sănătos, iar deshidratarea poate fi cauza multor probleme de sănătate.

Consumați alimente proaspete la fiecare masă

Pe lângă smoothie-urile din fiecare zi încearcă să incluzi un aliment proaspăt la fiecare masă. Este destul de simplu, iar dacă faci asta de trei ori pe zi, timp de o săptămână, consumi 21 de fructe, legume sau zarzavaturi fără să te gândeşti prea mult! Această alegere înseamnă mai puţin batoane de ciocolată, produse de patiserie sau mezeluri!

Produsele apicole ajută organismul

Mierea de albine, lăpti-șorul de matcă, polenul, propolisul și alte produse apicole – toate îți sunt recomandate pentru menținerea unui nivel optim al sănătății, pentru prevenirea anumitor boli și probleme de sănătate, în cazul în care nu ești alergic la ele, desigur. Potrivit unor studii recente desfășurate în New York, se pare că produsele apicole te ajută să îți reduci colesterolul și să îți ții sub control nivelul trigliceridelor. Dacă e să ne luăm după statisticile care indică o speranță de viață mai mare în cazul apicultorilor, avem toate motivele să încercăm măcar să ne îndulcim cafeaua de dimineață cu miere în loc de zahăr alb, sau să ne potolim pofta de dulce cu o linguriță de miere.

Ceaiul verde, benefic

Trei căni de ceai verde preparat în mod corect și consumat zilnic ar trebui să îți asigure necesarul de antioxidanți care acționează ca și agenți antiinflamatori, antiseptici și antivirali. Ai grijă să nu folosești apă clocotită la prepararea acestui ceai și să eviți să îl fierbi, pentru că îi vei distruge aroma specifică și îl vei face amar. Profită din plin de polifenolii care luptă împotriva radicalilor liberi, încetinește-ți îmbătrânirea și scade în greutate mai ușor cu ajutorul acestui ceai.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS