16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSanatateAstăzi este Ziua mondială a sănătăţii mintale

Astăzi este Ziua mondială a sănătăţii mintale

Ziua mondială a sănătăţii mintale se marchează pe 10 octombrie, dată stabilită, în 1992, de către Federaţia Mondială pentru Sănătate Mintală (World Federation for Mental Health – WFMH). Această zi marchează efortul de a creşte gradul de conştientizare şi educare, la nivel mondial, în privinţa sănătăţii mintale.
Campania din 2018 are ca temă „Tinerii şi sănătatea mintală într-o lume în schimbare”, potrivit site-ului wfmh.global, şi atrage atenţia asupra problemelor cu care se confruntă tinerii în lumea noastră, în prezent, şi asupra a ceea ce au nevoie tinerii pentru a se dezvolta sănătoşi, fericiţi.

„Imaginaţi-vă că aţi creşte în lumea noastră astăzi. Luptând constant cu efectele încălcărilor drepturilor omului, ale războaielor şi ale violenţei în familie, în şcoli şi în afaceri. Tinerii petrec cea mai mare parte a zilei pe internet – se confruntă cu crime şi agresiuni cibernetice şi se implică în jocuri video violente. Numărul cazurilor de sinucidere şi cel al abuzurilor de substanţe nocive au crescut constant, tinerii se simt singuri şi persecutaţi, (…) se află la vârsta când se pot declanşa boli psihice grave şi totuşi învaţă prea puţin sau deloc despre boala mintală”, se arată în mesajul postat pe site-ul amintit, scrie Agerpres.ro.

Federaţia Mondială pentru Sănătate Mintală încurajează factorii de decizie ai ţărilor şi organizaţiilor din întreaga lume pentru „a lua o poziţie şi a cere mai mult pentru această populaţie vulnerabilă” – tinerii – pentru că „viitorul nostru depinde de ea”.

O multitudine de factori de natură socială, demografică, psihologică sau biologică contribuie la menţinerea sănătăţii mintale a unei persoane. Tulburările mintale apar în toate culturile şi în toate etapele vieţii. De asemenea, pe lângă ceilalţi factorii genetici şi psihici, integritatea sănătăţii mintale se asociază cu schimbările sociale rapide, cu nivelul stresului de la locul de muncă, discriminarea de gen, excluderea socială, stilul de viaţă nesănătos, riscurile violenţei de toate tipurile, cu alte probleme de sănătate, cu accesul la îngrijire şi tratament şi cu încălcările drepturilor omului.

La nivel mondial, milioane de oameni suferă astăzi de afecţiuni mintale sau neurologice sau de probleme psihosociale provocate de abuzul de alcool şi de droguri. Bolile mintale şi neurologice, afectând sănătatea în general, pot să blocheze capacitatea omului de a se realiza profesional şi de a fi de folos comunităţii.

În ţara noastră, Liga Română pentru Sănătate Mintală îşi propune să acţioneze consecvent pentru a cunoaşte evoluţia fenomenelor comunitare, sociale, economice şi culturale, precum şi influenţa acestor fenomene asupra indivizilor şi grupurilor, să elaboreze soluţii şi strategii adecvate adaptării persoanelor şi grupurilor aflate în dificultate relaţională, să fie organizator şi consultant competent în programe de sănătate mintală, să se constituie ca grup de presiune în raport cu factorii de decizie politică şi administrativă implicaţi în domeniul sănătăţii mintale, se arată pe site-ul www.sfatulmedicului.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS