7.6 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateO nouă criză a medicamentelor: peste jumătate din medicamentele esenţiale în tratamentul tuberculozei lipsesc din România sau sunt achiziţionate cu mari dificultăţi

O nouă criză a medicamentelor: peste jumătate din medicamentele esenţiale în tratamentul tuberculozei lipsesc din România sau sunt achiziţionate cu mari dificultăţi

O nouă criză a medicamentelor afectează România: 15 medicamente esenţiale pentru tratamentul bolnavilor cu tuberculoză lipsesc sau sunt achiziţionate cu mari dificultăţi şi întârzieri. Tuberculoză este o boală contagioasă considerată a fi o prioritate de sănătate publică în România, cu toate acestea autorităţile nu sunt capabile să asigure bolnavilor „tratamentul complet, continuu şi corect administrat“, potrivit unui raport-alertă al Observatorului Român de Sănătate. „Practic, astăzi nu am nicio schemă de tratament disponibilă pentru tratarea formelor de tuberculoză MDR/XDR“, declara medicii citaţi de Observatorul Român de Sănătate. Jumătate din medicamentele esenţiale pentru tratarea tuberculozei nu pot fi achiziţionate din fonduri publice din motive birocratice. În prezent, organizaţiile internaţionale asigura în România tratamentul necesar unui număr limitat de pacienţi, dar şi aceste fonduri internaţionale se vor termină la începutului lui 2018. Raportul-alertă este susţinut şi de Parteneriatul StopTB România, iar câţiva pacienţi au înregistrat mesaje de avertizare.

Observatorul Român de Sănătate a analizat în parte fiecare dintre cele 28 de medicamente recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru tratarea tuberculozei şi a constatat că, în România, peste jumătate dintre ele lipsesc sau sunt achiziţionate cu mari întârzieri. „Un pacient cu TBC tratat în programele cu finanţare internaţională e mult mai norocos decât un pacient tratat pe programele administrate de statul român“ – sunt cuvintele unui medic român care lucrează într-un spital specializat în tratarea tuberculozei. România este ţară europeană cu cele mai multe cazuri de TBC diagnosticate şi, în acelaşi timp, cu cea mai mică rată de vindecare din UE. Doar în 2016 au fost înregistrate 12 790 de cazuri noi şi recidive în România, majoritatea bolnavilor provenind din rândul populaţiei tinere şi active.

Citeşte AICI raportul complet despre criză medicamentelor pentru TBC

acienţi cu tuberculoză au înregistrat câteva mesaje video de avertizare şi mesaje directe către politicienii responsabili pot fi transmise de pe site-ul 13miidevieti.ro Tratamentul pentru tuberculoză este constituit din mai multe medicamente şi este foarte importantă administrarea lor simultană. Dacă pacientul ia doar un singur medicament din tratament, atunci bacteria va deveni foarte rapid rezistenţă la tratament şi va pune în pericol grav vindecarea pacienţilor. Raportul Observatorului Român de Sănătate concluzionează că „birocraţia existenţa îngreunează considerabil eforturile terapeutice ale corpului medical şi limitarea răspândirii tuberculozei în rândul populaţiei din România”. Neactualizarea corectă a listei din HG 720/2008 care conţine medicamentele compensate pentru tratamentul TBC a dus la situaţia în care medicamente care nu mai sunt prezente în ghidurile internaţionale OMS să fie rambursate, precum Ciprofloxacină, iar medicamente esenţiale, precum Clofazimina sau Linezolidul, să lipsească.
Dintre medicamentele esenţiale recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, 8 nu sunt incluse deloc în lista medicamentelor compensate pentru pacienţii români. Cinci medicamente sunt compensate doar pentru pacienţii care pe lângă diagnosticul de tuberculoză sunt diagnosticaţi şi cu HIV. Cu alte cuvinte, în sistemul medical românesc, pacienţii diagnosticaţi şi cu HIV şi cu TBC sunt mai norocoşi decât cei care au doar tuberculoză pentru că cei din urmă nu au acces la toate medicamentele necesare. Pe de altă parte, un număr semnificativ de medicamente nu sunt înregistrate în România pentru că producătorii lor nu sunt interesaţi de piaţă românească din motive comerciale: în condiţiile de aici, profitul este dificil de obţinut. Zece medicamente esenţiale pentru bolnavii cu TBC sunt aduse în România pe autorizaţii de nevoi speciale, procedura laborioasă care necesită între 6 şi 8 luni pentru aprobare, deşi este vorba de medicamente recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Printre medicamentele cu probleme se află Clofazimina, Linezolid, Streptomicină, Amoxicilină cu acid clavulanic, Capreomicina sau Kanamicină. Raportul citat oferă şi soluţii punctuale pentru rezolvarea crizei, de la medicament la medicament. Una dintre ele este aplicarea aşa-numitei clauze Cipru care facilitează obţinerea de medicamente pentru priorităţi de sănătate publică cum este tuberculoză. Clauză a fost folosită deja de ţări precum Portugalia, Polonia sau Letonia şi, deşi folosirea ei este prevăzută în legea românească, autorităţile de la Bucureşti nu au făcut deocamdată uz de ea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS