21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSanatate„Ascultă-ți inima“ cu Ford România și Fundația Gazeta de Sud - Caravana inimii va ajunge în alte patru comune doljene

„Ascultă-ți inima“ cu Ford România și Fundația Gazeta de Sud – Caravana inimii va ajunge în alte patru comune doljene

Locuitorii a patru comune doljene vor fi consultați gratuit de medicii specialiști de la Secția de Cardiologie a SJU Craiova
Locuitorii a patru comune doljene vor fi consultați gratuit de medicii specialiști de la Secția de Cardiologie a SJU Craiova

Veste bună pentru locuitorii a patru comune doljene. Caravana medicală „Ascultă-ți inima!“ se prelungește cu încă două săptămâni și va ajunge în comunele Murgași și Rast, pe 19 și 20 noiembrie, și în Perișor și Țuglui, pe 26 și 27 noiembrie. Locuitorii celor patru localități vor fi consultați gratuit de medicii specialiști de la Secția de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență din Craiova. Programat inițial pentru perioada 22 octombrie – 13 noiembrie, proiectul se prelungește cu încă două săptămâni și ajunge în mijlocul comunităților doljene care au cerut sprijinul organizatorilor caravanei „Ascultă-ți inima!“.
„Proiectul a avut un impact deosebit în comunitatea locală. Am avut un răspuns extraordinar din partea beneficiarilor acțiunii noastre, oamenii ne așteptau în fața dispensarelor sau a primăriilor cu zecile, chiar cu câteva ore înainte de începerea programului de consultații. În același timp, proiectul nostru a generat niște reacții incredibil de frumoase în rândul altor medici și companii care ne-au contactat pentru a organiza împreună acțiuni similare. Este minunat să vezi că ceea ce faci are un asemenea efect. Le mulțumim tuturor celor care au sprijinit acest proiect și îi asigurăm pe cei care ne-au cerut ajutorul că toată atenția noastră este concentrată în direcția lor. Vom anunța următoarele acțiuni, imediat cum reușim să punem la punct toate detaliile de organizare“, a menționat Cristina Nanău Oprea, vicepreședinte al Fundației Gazeta de Sud.
„Ascultă-ți inima!“ este un proiect demarat de Ford România și Fundația Gazeta de Sud și are scopul de a preveni și de a monitoriza bolile cardiovasculare. De la începutul acțiunii și până în prezent, peste 500 de doljeni din comunele Cârna, Bârca, Bistreț, Gighera, Fărcaș, Drăgotești, Cernătești și Gogoșu au beneficiat de consultații medicale gratuite, iar unii dintre aceștia au fost programați pentru internare în Clinica de Cardiologie, în vederea efectuării de investigații suplimentare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS