22.6 C
Craiova
luni, 3 iunie, 2024
Știri de ultima orăSanatateManagerul Spitalului Căi Ferate Craiova a demisionat

Managerul Spitalului Căi Ferate Craiova a demisionat

Spitalul Clinic Căi Ferate Craiova trece prin momente grele. Ieri, directorul Gabriel Mogoş a organizat o conferinţă de presă în care a susținut că a fost împiedicat de Ministerul Transporturilor să îşi spună punctul de vedere în legătură cu situația spitalului și cu intenţia Primăriei Craiova de a prelua această unitate medicală. Situația Spitalului Căi Ferate rămâne în continuare critică. Medicii spun că este nevoie de aparatură nouă și de bani pentru investiții și acreditare.

Obligat ca în ultimii trei ani să supraviețuiască doar din banii primiți prin contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate, Spitalul Clinic Căi Ferate (CF) Craiova a ajuns să nu mai poată cumpăra aparatura necesară în secții și să acumuleze datorii. Dr. Gabriel Mogoș, managerul Spitalului CF, a anunțat ieri că și-a depus demisia pe 14 decembrie, susținând că a fost împiedicat de Ministerul Transporturilor să îşi spună punctul de vedere în legătură cu situația spitalului și cu intenţia Primăriei Craiova de a prelua această unitate sanitară.
În luna octombrie, unii dintre salariaţii Spitalului CF au avut o întâlnire cu reprezentanţii primăriei în care s-a discutat despre o preluare a acestei unităţi sanitare de către municipalitate. La vremea aceea, directorul spitalului nu a putut să îşi prezinte punctul de vedere, pentru că, spune el, un ordin al ministrului transporturilor interzice orice luare de poziţie publică fără acordul biroului de presă de la Bucureşti, iar acest acord nu a venit nici până în prezent. Prin urmare, directorul Gabriel Mogoş şi-a dat demisia şi a organizat o conferinţă de presă. După demisia lui Gabriel Mogoş, conducerea interimară a spitalului va fi asigurată de directorul medical Radu Lucreţiu. „În ultimii trei ani, Spitalul Căi Ferate Craiova a fost afectat din cauza transferurilor între Ministerul Transporturilor și Ministerul Sănătății. S-au făcut conferințe de presă și declarații la nivelul primăriei în legătură cu acest spital. Din păcate, eu nu am putut să răspund atunci. Mi se părea normal ca această conferință să o pot ține la sfârșitul lunii octombrie, când au fost problemele, însă nu am putut să răspund, fiind restricționat de Ordinul nr. 945/2015 care presupune ca orice discuție pe care noi o avem să fie cu acordul ministerului. Am solicitat să mi se permită să explic care este situația reală a spitalului, atât pe 27 octombrie, când a avut loc întâlnirea de la primărie cu o parte dintre colegii noștri, cât și pe 12 noiembrie, dar nu am primit acceptul. Fiind vorba de reputația spitalului
mi-am depus demisia de pe 14 decembrie, astfel încât să pot să mă debarasez de condițiile contractuale, să nu mai intru sub incidența Ordinului nr. 945/2015 și să pot să vorbesc despre situația spitalului“, a spus dr. Gabriel Mogoș.

Poate trece spitalul sub tutela primăriei?

Fostul manager al spitalului spune că primăria nu poate prelua această unitate medicală, pentru că Ministerul Transporturilor nu vrea să cedeze nici una dintre cele 15 unităţi sanitare pe care le are în subordine. „Rețeaua de sănătate a Ministerului Transporturilor cuprinde 15 spitale. Poziția ministerului a fost că nu dorește să mai dea aceste spitale și, totodată, sindicatele nu vor ca vreo unitate sanitară din rețea să treacă către altă entitate, oricare ar fi aceasta. Doamna primar a spus că se poate face o trecere către primărie printr-o hotărâre de guvern. Acest lucru nu s-a putut face nici la nivelul Ministerului Sănătății pentru că problemele patrimoniale ale spitalelor CF sunt foarte mari, în sensul că ceea ce există în hotărârea de guvern de multe ori nu există și pe teren și unul dintre motivele principale pentru care spitalele cu trecut înapoi de la Ministerul Sănătății la Ministerul Transporturilor a fost că Ministerul Sănătății nu a primit niciodată protocolul de primire al acestor spitale din cauza problemelor patrimoniale“, a declarat Gabriel Mogoș.
Acesta a mai afirmat că Primăria Craiova nu a discutat cu el despre preluarea unității medicale. Fostul manager al spitalului spune că a întrebat la minister şi acolo nimeni nu ştia nimic despre o astfel de iniţiativă. „Problema a apărut din luna iulie, când a fost făcută informarea că primăria ar fi interesată de preluarea Spitalului Căi Ferate Craiova. Aceste demersuri nu au fost însă aduse la cunoștința noastră. M-am gândit că demersurile au fost făcute direct la minister. Am sunat să aflu de acolo, dar nimeni nu știa ceva legat de acest aspect. Am avut nenumărate încercări să mă întâlnesc cu doamna primar, dar nu a fost posibil. Văzând această situație, câțiva dintre angajații spitalului au mers la primărie, au făcut un memorandum care aducea în prim-plan problemele spitalului și au încercat să-l depună la primărie și să ceară părerea doamnei primar. Dânsa a solicitat un audit care a și venit. Menționez că toate acțiunile noastre s-au făcut numai cu acordul Ministerului Transporturilor“, a adăugat dr. Gabriel Mogoș.

Spitalul are nevoie de bani pentru acreditare

Acreditarea este o piatră grea pentru Spitalul Căi Ferate. Unitatea medicală trebuie să facă rost de banii necesari pentru această evaluare. Pentru primirea acreditării este nevoie și de investiții. „S-a spus că spitalul o să piardă acreditarea, însă nu a avut acreditare și nu avem cum să o pierdem dacă ea nu există. Am încercat să amân cât am putut această acreditare din cauză că nu se investise nici un ban și am mers pe ideea că, atâta cât ne permite cadrul legal, amânăm acreditarea ca să putem să investim în spital. Acreditarea presupune vizita unei Comisii Naționale de Acreditare a Spitalelor (CONAS) care evaluează anumite puncte din unitate, legate de aparatură, circuite. Am reușit, însă, să renovăm toată policlinica. Noi sperăm ca la anul să vină prima dată acreditarea, asta dacă reușim să facem rost de banii necesari pentru taxa pe care trebuie să o plătim, care este între 60.000 și 100.000 de lei. Acești bani reprezintă vizita pe care comisia o face, urmând ca la anul să primim un punctaj în funcție de problemele spitalului și un plan de conformare care se întinde pe o perioadă sau alta, în funcție de cât de grave sunt problemele“, a mai menționat fostul manager.

„Soluția este ca Ministerul Transporturilor să dea banii pentru investiții“

Spitalul CF Craiova are nevoie de finanțare. „Primăria Cluj a încercat să preia Spitalul Căi Ferate și nu a putut, dar, printr-o hotărâre, a putut să acorde sume pentru investiții. Au vrut să ajute spitalul și au făcut asta. Soluția este ca Ministerul Transporturilor să dea banii pentru investiții. Am tras semnale de alarmă și din acest motiv o parte dintre salariați au mers și la primărie. Am fost blocați și prin faptul că nu ni s-a permis să ieșim în conferință de presă. În trei ani, singurele fonduri pe care noi le-am primit au fost anul acesta, adică 100.000 de lei la jumătatea anului 2015 și după ce a venit auditul cerut de primărie, ministerul ne-a dat 600.000 de lei. Spitalul Căi Ferate Iași a primit, însă, patru milioane de lei“, a mai precizat Gabriel Mogoș.
Unitatea sanitară are, în prezent, o datorie de 1,7 milioane de lei către furnizori, către ANAF, cotizația la salarii.

Secțiile au nevoie de dotări

Medicii care lucrează în acest spital spun că activitatea nu poate să reziste fără finanțare. O pare din aparatura veche a fost înlocuită de curând, dar încă mai sunt multe de cumpărat. „Situația este destul de dificilă în condițiile în care aparatura este veche de 15-20 de ani. Noul echipament laparoscopic pe care l-am primit este de ultimă generație și ne va ajuta foarte mult. Nu este, însă, suficient. Clinica de Chirurgie și Terapie Intensivă necesită mult mai mult. Ne trebuie cel puțin două mese de operație, o lampă scialitică, mai sunt necesare monitoare în Terapie Intensivă. Este nevoie de multe lucruri… Instrumentarul a fost schimbat acum 15 ani. În condițiile în care spitalul primește bani doar de la CAS, nu se pot schimba lucrurile“, a declarat conf. dr. Ion Păun, șeful Clinicii de Chirurgie din cadrul Spitalului Clinic Căi Ferate Craiova.
Și Compartimentul de Terapie Intensivă are nevoie de dotări. „ATI, din punct de vedere al dotării, nu corespunde sub nici o formă cerințelor pentru siguranța pacienților. Dacă nu am avut evenimente până acum, se datorează faptului că personalul este bine pregătit, deși lucrează în condiții precare. Până în urmă cu doi ani, secția primea 60.000 de lei lunar, din care erau acoperite o parte din cheltuieli, dar nu i-am mai primit. A fost desființată secția și transformată în compartiment cu zece paturi. După multe solicitări, am reușit deblocarea celor 60.000 de lei și achiziționarea a trei monitoare și a unui aparat de anestezie“, a precizat Fane Budrică, asistent-șef Reanimare.
GdS a încercat să ia un punct de vedere și de la primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, dar nu am primit nici un răspuns.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS