22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateBolnavii se plâng că așteaptă mult până să fie consultați

Bolnavii se plâng că așteaptă mult până să fie consultați

Zeci de bolnavi vin zilnic să fie consultați sau să primească reţete în Policlinica Spitalului Judeţean de Urgență Craiova. Ambulatoriul este și mai aglomerat de la 1 iunie, dată de la care mulți pacienţi nu mai trebuie monitorizaţi în spital, conform unei decizii a Ministerului Sănătății. Medicii spun că bolnavii nu sunt obișnuiți să respecte programările și din această cauză ajung să aștepte mult timp.

Pe holurile Policlinicii Spitalului Judeţean, zeci de bolnavi așteaptă să intre în cabinete, la consultație. Majoritatea sunt bătrâni veniți din satele din jurul Craiovei. Scaunele de pe hol sunt puține și le ocupă cei mai norocoși. Din când în când, se mai aude câte un oftat. „Doamne, cât o să mai dureze?!“, spune o bătrână care se plimbă cu o plasă în mână.
Majoritatea pacienților își așteaptă liniștiți rândul. Alții, sătui de atâta stat, se plimbă dintr-un loc în altul, dar sunt tot timpul atenți să nu intre altcineva înaintea lor în cabinet. „Așteaptă, omule, la rând! Nu vezi că suntem și noi aici? Trebuie să intrăm că pierdem autobuzul“, strigă o bătrână către un bărbat.
Oamenii sunt nemulțumiți de faptul că trebuie să aștepte mult timp până ajung să fie văzuți de medici. Maria Trană este bolnavă de diabet și a suferit două accidente vasculare. Locuiește în Țuglui și a plecat de acasă la ora 5.00 dimineața ca să evite aglomerația din Policlinică. „Aștept de o oră în fața cabinetului medical și mai am 20 de persoane înainte. Sunt plecată de la 5.00 de acasă, iar până la 11.00 nu scap de aici. De obicei, dacă vin de dimineață scap mai repede“, spune femeia.  

„Uneori așteptăm
cu orele până intrăm la consultație“

Diabetul zaharat este doar una dintre cele 300 de boli pentru care nu mai este necesară internarea pacientului, potrivit noului pachet de servicii medicale de bază. Cei mai mulți bolnavi sunt nevoiți astfel să meargă în policlinică pentru investigaţii de specialitate.
Adelina Cojocaru este bolnavă de diabet și a venit din Calafat la Policlinica Spitalului Judeţean de Urgență Craiova pentru a primi scrisoare medicală. Femeia a plecat cu noaptea în cap de acasă ca să fie sigură că o să rezolve treaba de dimineață, și este nemulțumită că trebuie să aștepte mult timp. „Eu de la 5.00 am plecat de acasă. Abia intră oamenii, parcă merge cu încetinitorul. Vin o dată la trei luni și de fiecare dată aștept așa mult. Eu sunt numărul 17 și cred că o să stau aici până aproape de terminarea programului“, se plânge femeia.
Pentru bolnavii de cancer, așteptarea este un calvar. Obișnuiți cu aglomerația din Policlinică, pacienții vin și cu o oră înainte de programare. „Avem programare de la 11.00, dar am venit mai devreme pentru că știm că este aglomerat. Acum așteptăm să vină și doctorul. O altă problemă este legată de faptul că trebuie să mergem dintr-o parte în alta pentru că nu este nimic stabilit aici. Rezolvăm una și ne lovim de alta. Soțul este bolnav și îi este greu să se deplaseze. Venim de două ori pe lună pentru că face citostatice. Uneori așteptăm cu orele până intrăm la consultație“, mărturisește femeia.

„Oamenii nu sunt obișnuiți să vină când au programare“

Sprijiniți în bastoane sau de câte un nepot, bătrânii se uită lung către ușile cabinetelor în care trebuie să intre. Ca să treacă timpul mai repede, încep să vorbească între ei și să-și povestească problemele. „Păcate amărâte… Trebuie să plecăm de acasă să luăm scrisoare medicală și pierdem toată ziua. Abia urcăm scările până aici. Nu putem să facem noi programul spitalului. Venim din necesitate, nu de drag“, spune Mircea Tudor.
Într-un colț, pe scaune, stau câteva mămici cu bebelușii în brațe. Leagănă copiii sau le dau să mănânce, trebuie să aștepte și ele până când intră la consultație. „Au pus copilului picături în ochi și mi-au spus că trebuie să aștept două ore. Acum au mai început să intre alți părinți cu copiii și probabil o să ne cheme și pe noi“, spune Alina Stan, una dintre mămici.
Conf. univ. dr. Dan Tarniţă, director medical în cadrul Spitalului Județean Craiova, a declarat că, în general, pacienții preferă să vină dimineața în policlinică și de obicei ajung mai devreme de ora la care sunt programați. „Oamenii nu sunt obișnuiți să vină când au programare și de aceea așteaptă mai mult câteodată. Cei care stau la țară vin cu gândul să rezolve și alte treburi atunci când ajung în oraș și vin de dimineață ca să scape devreme“, a precizat dr. Dan Tarniţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS