11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateProtocol de colaborare între Ministerul Sănătăţii şi Coaliţia Profesioniştilor din Sănătate

Protocol de colaborare între Ministerul Sănătăţii şi Coaliţia Profesioniştilor din Sănătate

Coaliţia Profesioniştilor din Sănătate şi Ministerul Sănătăţii vor derula începând cu data de astăzi, când s-a semnat un protocol de colaborare, proiectul „Mecanismele de colaborare şi consultare în politicile publice privind sistemul sanitar din România.
În vederea realizării scopului menţionat, părţile au convenit următoarele:
– Stabilirea unui parteneriat dedicat identificării blocajelor şi disfuncţionalităţilor din sistemul de sănătate şi găsirea de soluţii acceptabile pentru ambele părţi, inclusiv colaborarea la finalizarea unor acte normative.
– Înfiinţarea unui Comitet de lucru care se va întâlni lunar sau ori de câte ori este nevoie pentru discutarea problemelor de interes comun din domeniul sănătăţii.
– Acordarea de sprijin reciproc pentru implementarea unor soluţii privind problemele de interes general din sistemul de sănătate.
Pentru urmărirea aplicării protocolului, se realizează un comitet format din 5 membri ai Ministerului Sănătăţii, condus de ministrul Sănătăţii, şi din 5 membri ai Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate, condus de Preşedintele Colegiului Medicilor Romania, Profesor Dr. Vasile Astărăstoae şi Prim Vice-preşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi.
Întâlnirile comitetului se vor desfăşura, de regulă, la sediul Ministerului Sănătăţii sau în altă parte prin hotărârea părţilor.
Abţinerea de la atacuri la persoană ori acuze reciproce în mass-media în lipsa unor consultări prealabile menite să clarifice amiabil eventualele diferende între părţi şi respectiv să identifice modalităţile constructive de remediere a acestora.
Fiecare dintre părţi a semnat prezentul protocol, astăzi, 12 decembrie 2013, în 2 exemplare cu valoare de original, câte unul pentru fiecare parte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS