Știri de ultima orăLocalDolj(VIDEO) Dolj: Amenzi de peste 30.000 de lei pentru șoferii care nu au folosit corect benzile de circulaţie

(VIDEO) Dolj: Amenzi de peste 30.000 de lei pentru șoferii care nu au folosit corect benzile de circulaţie

-

Polițiștii rutieri din Dolj au aplicat 44 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 30.000 de lei, în urma unei acțiuni desfășurate în perioada 25-26 septembrie pentru prevenirea accidentelor provocate de nerespectarea regulilor privind circulația pe benzi.

Verificări pe autostrăzi și drumuri expres

Acțiunea a vizat, în special, modul în care șoferii folosesc benzile de circulație pe autostrăzi și drumuri expres, inclusiv respectarea obligației de a reveni pe prima bandă atunci când acest lucru este posibil.

Potrivit OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, atunci când traficul se desfășoară pe două sau mai multe benzi pe sens, acestea sunt folosite în funcție de intensitatea traficului și viteza de deplasare. Conducătorii auto au obligația de a reveni pe prima bandă ori de câte ori acest lucru este posibil, dacă aceasta nu este destinată vehiculelor lente sau transportului public de persoane.

Doi șoferi, depistați pe DEx 12

Printre șoferii sancționați s-au numărat un tânăr de 21 de ani, din Craiova, și un bărbat de 56 de ani, din județul Olt.

Cei doi au fost depistați de polițiștii Serviciului Rutier Dolj în timp ce conduceau autoturisme pe DEx 12 și nu au revenit pe prima bandă, deși acest lucru era posibil, circulația desfășurându-se pe două sau mai multe benzi.

Ambii conducători auto au fost sancționați contravențional, conform prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Citeşte şi: Bărbat de 75 de ani din Craiova, reținut după ce și-ar fi agresat soția

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

ȘTIRI GdS