Știri de ultima orăActualitateDiana Șoșoacă, după ce președintele a interzis unui jurnalist să participe la conferințele de presă: Cotroceniul nu este moșia privată a lui Nicușor Dan

Diana Șoșoacă, după ce președintele a interzis unui jurnalist să participe la conferințele de presă: Cotroceniul nu este moșia privată a lui Nicușor Dan

Diana Șoșoacă acuză o presupusă încălcare a libertății presei de către președintele Nicușor Dan, după ce acesta i-a interzis jurnalistului Ovidiu Vanghele să participe la viitoarele conferințe de presă de la Cotroceni. Europarlamentara cere revocarea imediată a interdicției și solicită Administrației Prezidențiale să prezinte temeiul legal al deciziei, pe care o califică drept un act de cenzură.

„Președintele S.O.S. România, Av. europarlamentar Diana Iovanovici-Șoșoacă condamnă ferm abuzul de putere grosolan al președintelui Nicușor Dan și cere revocarea imediată a interdicției ilegale impuse jurnalistului Ovidiu Vanghele la Palatul Cotroceni.

Anunțul verbal prin care șeful statului i-a interzis unui ziarist acreditat să mai participe la conferințe de presă sau să adreseze întrebări pe durata întregului mandat reprezintă o încălcare brutală a legislației naționale și un derapaj totalitar de o gravitate fără precedent în istoria recentă a României”, transmite SOS, într-un comunicat de presă.

„Un act abuziv, de cenzură“

Formațiunea condusă de Diana Șoșoacă susține că acesta este un act de cenzură.

„Cotroceniul nu este moșia privată a lui Nicușor Dan, iar accesul mass-media nu se acordă pe bază de simpatii personale sau în funcție de nivelul de toleranță al demnitarului la întrebări incomode despre reforma justiției sau numirile din magistratură.

Acest act de cenzură fățișă încalcă în mod flagrant prevederile imperative ale Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

Conform legii, instituțiile publice au obligația strictă de a asigura accesul mass-media la acțiunile publice și nu au dreptul să refuze sau să retragă o acreditare decât în condiții limitative, bine reglementate, nicidecum prin simple dispoziții arbitrare date în direct la microfon”, afirmă Șoșoacă.

SOS transmite că „această măsură abuzivă reprezintă o agresiune directă asupra Articolului 31 din Constituția României, care garantează fără echivoc dreptul fundamental al cetățenilor la informație, un drept care nu poate fi îngrădit de frustrările sau interesele politice ale niciunui președinte, precum și art. 30 din Constituția României, care menționează imperativ că cenzura de orice fel este interzisă.

Mai mult, într-un moment în care Legea nr. 193/2026 a fost adoptată tocmai pentru a proteja jurnaliștii împotriva hărțuirilor și tentativelor de intimidare, primul om în stat alege să folosească forța instituției prezidențiale pentru a pune pumnul în gură presei de investigație”.

„Presa liberă nu cere permisiunea președintelui pentru a exista și a pune întrebări“

Președinta SOS somează Administrația Prezidențială să prezinte documentul în baza căruia s-a dispus interdicția.

„La 37 de ani de la prăbușirea regimului comunist, este inadmisibil ca România să asiste la reinstaurarea unor reflexe dictatoriale dictate de la cel mai înalt nivel.

Diana Iovanovici-Șoșoacă somează public Administrația Prezidențială să prezinte de urgență documentul juridic și temeiul legal exact în baza căruia s-a dispus această interdicție abuzivă.

Presa liberă nu cere permisiunea președintelui pentru a exista și a pune întrebări; ea reprezintă câinele de pază al democrației, iar încercările dictatoriale de a o ține în lesă vor fi sancționate ferm și fără compromisuri!”, se mai arată în comunicatul SOS.

Citește și: Șoferul românul rănit în accidentul în lanț din Bulgaria este în comă indusă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS