12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateEuropenii, needucaţi în privinţa antibioticelor

Europenii, needucaţi în privinţa antibioticelor

70% dintre europeni folosesc antibioticele ca să trateze răceala. Locuitorii din sud consumă de trei ori mai multe antibiotice decât nordicii, iar mulţi oameni ajung la spital din cauza folosirii iraţionale a acestor medicamente. Aceste statistici negre au făcut ca data de 18 noiembrie să fie declarată Ziua Europeană a Informării despre Utilizarea Antibioticelor.

Aproximativ 30% dintre bolnavii care ajung în spitalele din România au infecţii cu germeni multirezistenţi la antibiotice, susţin medicii specialişti ai Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Dolj. Bacterii ca pneumococul, stafilococul auriu sau e-coli au devenit rezistente la antibiotice, iar bolile provocate de acestea sunt din ce în ce mai greu de vindecat.

Cauzele

Rezistenţa la antibiotice este rezultatul folosirii incorecte a acestor medicamente. „Descoperirea antibioticelor a dus la vindecarea unor boli mortale, a salvat vieţi, a curmat suferinţe. Cu toate acestea, nimeni nu şi-a imaginat că, în doar câteva decenii, aceste medicamente – minune vor fi folosite atât de uşor, de multe ori fără o recomandare medicală, pentru boli care se pot vindeca de la sine. Acest abuz a avut drept consecinţă rezistenţa germenilor la multe antibiotice şi de aici ineficienţa acestora“, susţine dr. Narcisa Dinică, consilier superior la DSP Dolj.

Antibioticele nu afectează viruşii

O mare vină pentru folosirea inconştientă a antibioticelor o au şi farmaciile care, orbite de profit, eliberează antibiotice fără reţetă medicală, deşi legea interzice acest lucru. Cel mai adesea, oamenii folosesc în mod greşit antibioticele pentru a trata o simplă răceală. Se estimează că 70% dintre europeni iau antibiotice în astfel de situaţii, iar românii nu fac excepţie. „În condiţiile create de creşterea îmbolnăvirilor prin infecţii respiratorii, viroze şi gripă, consumul de antibiotice creşte alarmant (în special la copii şi vârstnici), cu toate că infecţiile virale nu necesită antibiotice. Administrarea de antibiotice este impusă doar de suprainfecţii bacteriene sau complicaţii severe. Nu orice durere în gât, tuse sau secreţie nazală are nevoie de antibiotice“, explică dr. Dinică.

Cum se administrează

În afară de suprainfecţii, antibioticele pot să dea şi alte probleme. În timpul administrării pot să apară reacţii adverse, unele foarte severe, de la greaţă, diaree severă, dureri de stomac şi intestinale, candidoze, la reacţii alergice – mâncărimi, pete roşii pe piele, dificultăţi de respiraţie, şoc anafilactic sau moarte. Pentru a evita aceste probleme, antibioticele trebuie administrate numai la recomandarea medicului. „Antibioticele se administrează după o schemă de tratament care trebuie respectată. Schema se referă la doze, ritm şi durată. În medie, un tratament cu antibiotice durează între cinci şi şapte zile, în funcţie de boală şi de complicaţii. Tratamentul se face până la sfârşitul schemei, chiar dacă simptomele s-au ameliorat şi pacientul se simte bine. În caz contrar, germenii nu sunt distruşi în totalitate, boala reapare şi, odată cu ea, rezistenţa la antibioticul prescris“, mai spune dr. Dinică.

Cum se tratează infecţiile virale

Pentru virozele respiratorii, pe care oricum antibioticele nu le vindecă, există alte soluţii. Cea mai la îndemână este „antrenarea“ sistemului imunitar. Sistemul nostru natural de apărare poate fi revigorat prin folosirea unor remedii cunoscute, eficiente şi ieftine. Mierea de albine, fructele şi legumele bogate în vitamine şi în special în vitamina C (citrice, mere, ceapă, usturoi, spanac, morcovi etc.) sunt foarte importante pentru fortificarea organismului. La fel şi probioticele (iaurt, chefir), care ajută direct la păstrarea echilibrului florei intestinale sau la refacerea ei după un tratament cu antibiotice. Renunţarea la fumat, la excesul de alcool, sare, grăsimi şi dulciuri, hidratarea corespunzătoare, controlul greutăţii corporale, mişcare timp de minimum 30 de minute zilnic şi un control o dată pe an la medic vin să întregească tabloul unui stil de viaţă sănătos.

De evitat

Rezistenţa la antibiotice apare prin:
1. Luarea antibioticelor fără recomandarea medicului!
2. Administrarea antibioticelor pentru a trata o infecţie virală ca răceala sau gripa!
3. Administrarea incompletă a tratamentului cu antibiotice prescris de medic!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS