16.7 C
Craiova
duminică, 16 iunie, 2024
Știri de ultima orăSanatateZece sfaturi pentru atenuarea disconfortului digestiv

Zece sfaturi pentru atenuarea disconfortului digestiv

Alimentele moderne, bogate în E-uri, mâncatul în grabă şi stresul afectează în timp buna funcţionare a sistemului digestiv. Cei mai mulţi dintre noi vom ajunge mai devreme sau mai târziu să ne simţim balonaţi sau să acuzăm diaree ori constipaţie. Aceste simptome nu înseamnă că suntem bolnavi, însă nici mult nu mai avem.
Organizaţia Mondială de Gastroenterologie (World Gastroenterology Organization – WGO) susţine că a găsit soluţia, care constă în respectarea cu seriozitate a zece sfaturi privind alimentaţia.
1. Mănâncă mese mai mici, fără a creşte aportul total de calorii. Mai bine cinci mese mai mici, decât două-trei foarte consistente.
2. Nici o masă fără fibre. Se găsesc din belşug în legume, fructe şi cereale integrale.
3. Mănâncă peşte de trei-cinci ori pe săptămână;
4. Elimină prăjelile şi alimentele grase!
5. Consumă produse lactate fermentate, în special probiotice – iaurt, lapte bătut – de preferat, cele obţinute în casă.
6. Alege carnea slabă şi evită mezelurile!
7. Limitează-te la o cafea pe zi, bea mai multă apă (până la doi litri pe zi), evită pe cât posibil băuturile alcoolice şi sucurile bogate în zahăr.
8. Mănâncă încet, fără să te uiţi la televizor sau calculator;
9. Renunţă la fumat şi fă cât mai multă mişcare!
10. Evită alimentele care conţin grăsimi hidrogenate artificiale, cum ar fi margarina, sau combinaţii de grăsimi artificiale şi zahăr rafinat, precum produsele de de patiserie (croasant, chipsuri, pateuri, ştrudele etc.).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU