O septuagenara bolnava si fara rude care sa ii intinda o mâna de ajutor va ajunge, dupa o viata de truda, sa nu mai aiba nici un capatâi pe care sa-si aseze capul. In urma cu trei ani, femeia a fost evacuata din casa in care a locuit 25 de ani si, ca sa nu stea in strada, a fost primita de alta batrâna in demisolul insalubru al unui imobil care a fost vândut, iar proprietarul a cerut eliberarea lui.
Lena Toana nu mai are pe nimeni pe lumea aceasta. La cei 75 de ani ai sai, femeia s-a obisnuit cu singuratatea si nu i se pare chiar foarte greu de suportat. A fost singura aproape o viata intreaga. A plecat de acasa, de la Târgu Jiu, la o vârsta frageda, a gasit de lucru la Craiova. Apoi s-a casatorit, iar viata ei intrase pe un fagas normal. Din nefericire, unele probleme de sanatate au impiedicat-o sa aiba un copil, iar sotul a parasit-o. De atunci este mai mult singura. Acum, batrâna si bolnava, Lena risca sa ajunga in strada. „25 de ani am stat intr-o casa nationalizata la numarul 4, pe strada George Enescu. Imobilul a fost revendicat de urmasii fostilor proprietari si, impreuna cu cele patru familii care locuiau acolo, am fost scoasa din casa. Am ajuns sub cerul liber. O doamna de pe aceeasi strada, Elena Barbu, a avut mila de mine si m-a luat sa locuiesc la demisolul casei sale. In acest beci mizerabil, ca nu-i pot spune altfel, am locuit in ultimii trei ani. Acum nu mai pot sta nici aici“, a spus Lena Toana.
Locuinta cu igrasie, melci si gândaci
Demisolul plin de igrasie si melci este, nu se stie pentru cât timp, locuinta batrânei, bolnava de astm bronsic. Podeaua de ciment a fost acoperita cu covoare, iar peretii cojiti mascati cu mobila. Lena a incercat sa faca din camera unde fusese primita de mila un camin. Camera nu are nici macar o soba, doar o plita electrica pe care batrâna gateste si isi incalzeste apa pentru a se spala. „Mi-am adus aici toate lucrurile ca, Slava Domnului, am muncit si eu o viata si am adunat destule. Am incercat sa fac din camera asta un camin chiar daca mereu am adunat gândaci de pe pereti si m-am aparat cu batul de sobolani. In dimineata asta (ieri – n.r.) m-am trezit cu un melc pe perna. Asta este, ce sa fac? Nu ma pot plânge pentru ca macar nu am stat in strada. Acum, casa a fost vânduta. Am primit instiintare ca trebuie sa eliberez camera. Trebuia ca la 1 noiembrie sa fiu deja in strada. E o minune ca inca mai sunt aici, dar nu mai dureaza mult ca au venit proprietarii si mi-au spus sa nu plec de acasa ca vin sa-mi scoata lucrurile“, a afirmat femeia.
„Mama noastra si a intregii tari“ i-a dat locuinta
Inca de la inceputul lunii noiembrie toata agoniseala Lenei Toana este adunata in saci. Femeia a strâns lucrurile asteptând momentul in care va trebui sa iasa in strada.
Haine ingramadite, covoare si paturi impachetate, scaune asezate unele peste altele si acoperite cu ziare transforma camera si asa destul de neplacuta in una dezolanta.
„Nu mai stiu ce sa mai fac. M-am saturat de câte drumuri am facut la primarie. Sunt pe o lista de asteptare pentru locuinta sociala de ani de zile, dar mereu imi spun ca nu au sa-mi dea. Nu cer mult, imi ajunge o camera ca nu mai am mult de trait, poate un an sau doi, iar când voi muri nu iau nimic cu mine, ramâne tot statului“, a mai spus Lena Toana. Femeia i-a scris si presedintelui Basescu la gândul ca va primi un raspuns favorabil asa cum a primit când i-a scris Elenei Ceausescu. „Dupa cutremurul din 1977 am ramas in strada pentru ca imobilul in care locuiam a fost distrus. Cazusem cu patul in pivnita deasupra careia locuiam. Vazând ca nu rezolv nimic, i-am scris «mamei noastre si a intregii tari», Elena Ceausescu, dupa cum i se spunea atunci. In zece zile am avut din nou un acoperis deasupra capului, pe George Enescu, la numarul patru, de unde am fost evacuata in 2003“, a povestit batrâna.
Azilul, singura solutie
De la Primaria Craiova, femeia a primit un singur raspuns, azilul de batrâni.
„Eu nu am nici o solutie, am ajuns la disperare, dar la azilul de batrâni nu ma duc. Ori ma spânzur, ori ma arunc in fata tramvaiului. Nu sunt doborâta ca sa ajung la azil. Acolo se moare de foame. Nu vreau la azil pentru ca am si eu lucruri, am si eu rostul meu“, a afirmat femeia. Cu inima strânsa, Lena asteapta momentul in care toate lucrurile sale vor fi pur si simplu aruncate in strada. „Unde sa le duc? In mijlocul strazii? Poate ma lasa sa stau in curte. Ma bag in pat, pun plapuma in cap si astept sa mor. Sa ajung eu la vârsta asta doar ca sa vad cum munca mea este distrusa!“, a mai spus batrâna deznadajduita.
