14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSanatateCersetor pentru o zi

Cersetor pentru o zi

Se spune ca e usor sa intinzi mâna si sa astepti. Nimic mai fals. Leftera si cu câteva zdrente pe mine a trebuit sa-mi calc pe inima pentru a accepta gologanii azvârliti in cutia mea de carton. Strada… o scurta calatorie, un lung razboi cu mine, un chip uitat, privirea unei mame. Asfaltul rece si sters de bruma este casa mea azi, când eu sunt un simplu cersetor…


Ma joc cu destinul. Nu am casa, nu am mama si nu am tata. Sunt a nimanui si totusi cunoscuta. Prin buzunarele mele ciuruite flutura vântul, dar nu-mi pare rau. Asa vreau eu sa fie. Imi trebuie ceva timp sa ma conving ca inca nu le-am vazut pe toate. Pe afara s-a asezat bruma pe masinile din parcari. E frig si deja ma trec fiori. Imi inving orgoliul si ma aciuez undeva pe o straduta ingusta. Imi vine sa plâng de parca m-as scoate la vânzare. In coltisorul meu pe unde au trecut mai intâi comunitarii imi vin in minte câteva batai crunte pe care le-am indurat când eram copil. As minti sa spun ca sunt in strada pentru prima oara… cel putin acum nu m-a aruncat nimeni ca pe un gunoi.


Brusc, am impresia ca sunt pedepsita si ca sunt un nimic intr-o pleava. O batrânica se uita ciudat la mine. Ma cuprinde deznadejdea. Simt cum in coltul ochilor ma incalzesc niste lacrimi. Femeia n-are bani, dar totusi se opreste in dreptul meu. Imi ia fata in mâini si ma priveste cu ochii sai blajini. Imi rupe dintr-un covrig, dar pleaca inainte sa apuc a-i multumi. Aud râsete de copii. De mânuta, se duc la scoala. Par un personaj negativ, dar privirea lor ma invita la joaca. Totusi ramân singura si de nervi imi innod sireturile de la adidasii mei jegosi.


Eu cu mine


Motai de frig ca o nebuna, asa ca mai bine fac pasi. Ma indrept spre centru, unde toti cersetorii câstiga mai bine de regula. Pe strada ma mai claxoneaza câte o masina… par scoasa din canale. Mi-e rusine, ce-i drept, dar evit sa privesc fix pe cineva. N-as sti sa spun ce caut. Zarva mare in piata. Bisnitari, smecherasi, golani si eu. „Uite-o si p-asta! S-a umplut dracu’ orasul de nespalati d-astia!“, se aude in spatele meu. Stiu ca inspir mila. N-am mâncat aproape nimic si poftesc la o placinta calda. Din pacate, gasesc numai un chistoc de tigara… nu ma gândesc cine o fi tras din el. In cutia mea se arunca si primele monede. Ma doare sunetul lor trist. Prima femeie care isi lasa maruntisul pe la mine cred ca se grabeste spre serviciu. Privirea ei imi aduce aminte de mama, pe care nu am mai vazut-o de ceva timp. Azi sunt ieftina. Astept sa fiu intretinuta. Intre timp cad pe gânduri. Cine sunt eu? Dupa ce mi-am ros unghiile, incep sa ma simt ca un strigat pierdut intr-un vechi cimitir de tara. Imi socotesc greselile, adun bucuriile si trag linie. Pe asfaltul rece si plin de gunoaie te intrebi si ce-i regretul. Esti mereu insa cu ochii in patru, asa ca nu gasesti de fiecare data raspunsuri. In strada incepi sa vezi mai bine ca viata e nedreapta. Ai parte si de experiente destul de neplacute. Unul ma injura mai cu foc pentru ca ii stau in drum. Simandicoasa de fel am inghitit in sec când un domn bine de etnie roma m-a amenintat cu umbra. Scosese un dolarel si voia sa platesc pentru el. M-am scuturat de tarâna si cu mâneca i-am sters pantofii trecuti printr-o balta. „Hai sa te vad acum. Stii, ma, sa câstigi banul?“. Jenant moment si totusi unic.


Prieteni de trotuar


Ghinion curat. Incerc si eu sa fac bani si stropi de ploaie imi curma planul. Nu renunt insa, ci ma bag sub o streasina. Surpriza mare insa. Dau cu ochii de câtiva prichindei pe care i-am tratat mai de mult ca pe niste cazuri sociale. Veseli, pustanii imi smulg si mie un zâmbet. Se mira sa ma vada asa neglijata, dar prefera sa discute alte minuni. Le cer lectii, ca sa nu pierd timpul. Invat ca insistenta face cât doua ore de zaboveala si ca un text invatat impresioneaza trecatorul. M-ar invata sa si fur, dar refuz. Am retinut ca in strada salbatica iti trebuie curaj. Curaj sa implori, curaj sa te compatimesti, curaj sa uiti cine esti. Pe alei esti doar tu si ei. Nu retii fete, ci dor pantofaria scumpa, viu colorata. Clinchetul unor chei si melancolia unui râset nevinovat. In aer plutesc doar problemele altora. In strada auzi atâtea povesti, dar nici una mai trista ca a ta. Te-ar arde gâtul sa strigi dupa o mângâiere, chiar si straina. Când respiri saracia, te intrebi daca ingerii te au in paza sau te-au uitat. Pe caldarâmul tuturor imi dau voie sa mai si gresesc si sa gust realitatea dura pe care ieri am tratat-o superficial.


Taifasuri in gara


Spre seara hoinaresc prin gara. Si trista, si amarâta, imi amintesc ca aici am mai petrecut o noapte la taifasuri cu boschetarii din sala de asteptare. Pe ciment stau si ascult tacerea care la un moment dat e curmata de un tren. M-as urca in el, dar nu e trenul vietii. Pe peroane nu mai stii daca uneori se merita sa te falesti doar cu aparente. Imi, spun ca daca viata e o lamâie, incerc sa fac din ea o limonada. Dupa ore bune de gonit prin necunoscut am decis sa-mi fac ziua un cadou. Si-apoi ce e timpul? N-am strâns decât vreo 40.000 de lei vechi. N-am cui sa-i dau, asa ca ii las lânga o fântânita de la care nu ezit sa beau apa. In schimb, decid sa pastrez cutia mea de carton. Nu pentru ca in ea as fi strâns o avere, ci pentru ca acolo s-a cuibarit o particica din sufletul meu, un chip pe care nu il mai stiu, un fir de praf, un regret, o adiere de vânt, o firimitura de covrig… cersetorul din mine.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU