În noiembrie 2014, ura se reîntoarce, triumfal şi ameninţător, în spaţiul public românesc. În noiembrie 2014, televiziunile de propagandă repetă gestul fondator al televiziunii române libere din debutul de an 1990, ignorând tot ceea ce contrazice interesele partidului-stat. În noiembrie 2014, propaganda reînvie imaginea, teribilă şi dezgustătoare, a unei Românii ameninţate de duşmanii interni şi externi. În noiembrie 2014, etnia şi confesiunea religioasă a lui Klaus Iohannis sunt invocate ca fapte infamante. În noiembrie 2014, senatorii pot sugera retragerea dreptului de vot cetăţenilor români din diaspora. În noiembrie 2014, Dan Diaconescu şi Vadim Tudor sunt reperele morale în jurul cărora se organizează o nouă majoritate prezidenţială. În noiembrie 2014, mineriadele mediatice sunt linşajul ce populează cotidianul românilor. În noiembrie 2014, suntem mai aproape ca niciodată de un asalt frontal împotriva libertăţilor noastre.
Preşedintele care uneşte, etern-zâmbitorul Victor Ponta, este preotul acestei noi religii a resentimentului şi dezbinării. Sub flamura PSD se adună o coaliţie eterogenă ce recuperează ura de clasă şi antipatiile regionale. Ca şi în urmă cu două decenii, se invocă votul de peste Carpaţi spre a se agita spectrul separatismului. Nimic nu pare să poată opri această ofensivă ce recurge la insinuare, la calomnie, la trucaj mediatic şi la discriminare făţişă. Adaptabil şi proteic, fesenismul absoarbe toate energiile care îi pot alimenta victoria. Transformarea Bisericii Ortodoxe Române în agent electoral, propovăduind puritatea strămoşească, evocă radicalismul mesianic legionar. Populismul fesenist este, acum, unul colorat etnocratic. În bătălia politică, PSD vorbeşte în numele adevăraţilor români – ideea de cetăţenie este abandonată în favoarea tribalismului naţionalist.
Ca şi în Ungaria lui Viktor Orban, demagogia este pregătită să exploateze şansele ei istorice. Agresivitatea este parte din această reţetă de intimidare. Dincolo de nivelul delirului naţional se află realitatea ostilităţii faţă de domnia legii. Scopul lichidării statului de drept nu mai este evocat în treacăt, ci apare ca o temă vehiculată fără inhibiţii. O Românie a Românilor, în care impunitatea să fie deplină, iar atotputernicia statului necontestată şi eternă, iată proiectul politic al lui Victor Ponta. Restul sunt detalii de regie, minuţios pregătite.
Este vremea să marcăm semnificaţia alegerilor de duminică. O victorie a PSD şi a lui Victor Ponta ar însemna victoria, deplină şi totală, a acestei religii politice a urii. O victorie ce ar putea însemna, pe termen mediu şi lung, debutul unei involuţii democratice de adâncime. Contururile acestui viitor pot fi anticipate fără dificultate – un stat controlat de partid şi un stat care va controla spaţiul public, epurat de opoziţie şi de critici. Subdezvoltarea instituţională şi economică va fi temelia unei patrii docile şi domesticite. Ziua de duminică poate fi ziua în care acest viitor să fie oprit din a deveni viitorul României. Între sclavie şi demnitate, avem datoria de a alege, până la capăt, demnitatea.
Ioan Stanomir – contributors.ro
