9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiDom’ Profesor luptă cu staliniștii

Dom’ Profesor luptă cu staliniștii

E greu să te superi pe Dom’ Profesor. E un tip de treabă: răspunde oricând la telefon, foloseşte un ton împăciuitor, dă premii jurnaliştilor, e prieten cu toată lumea şi duşman cu nimeni, respectat de colegi „pentru muncă, calităţile profesionale şi umane pe care le deţine“ şi ar merita, vorba lor, un salariu mai mare decât cei 7.300 de euro lunar.
Cu toate astea, pe Dom’ Profesor îl prigonesc staliniştii. E o conspiraţie naţională împotriva lui, formată din „serviciile secrete, procuratură şi instituţiile de forţă“. Ce or avea cu dânsul?
Fiind un om atât de cumsecade, Dom’ Profesor a fost ales de colegii lui (nu de majoritatea, că nu e nevoie de cvorum) în fruntea unei instituţii foarte importante: Colegiul Medicilor. Nu e un sindicat şi nici vreun ONG oarecare acest Colegiu, ci un organism „de drept public cu responsabilităţi delegate de autoritatea de stat“.
Nu poţi practica medicină în România fără patalama de la Colegiu. Nu poţi rămâne şef de secţie în spital după 65 de ani fără aviz de la Colegiu. Scoţi inima dintr-un pacient în loc să-i scoţi amigdalele? Tot Colegiul spune dacă şi cum eşti pedepsit. De cumsecade ce a fost (şi încă este), Dom’ Profesor este în fruntea acestei instituţii de opt ani.
De opt ani lupta Dom’ Profesor pentru promovarea intereselor medicilor (nu a majorităţii, că nu e nevoie de cvorum). Acum un an, pe când anunţa o grevă generală pe care legal nu avea dreptul să o organizeze, Dom’ Profesor afirma, privind vultur în zare, că dublarea salariilor medicilor rezidenţi este o solicitare nenegociabilă.
Când politicienii au dat medicilor tineri o mărire medie de doar 35%, Dom’ Profesor şi-a amintit, cumsecade, că legea permite multe Colegiului, mai puţin organizarea de greve. Şi fâsss… La scurt timp, ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a publicat un ordin prin care două mari spitale din Iaşi treceau în subordinea Universităţii de Medicină din oraş, condusă tot de Dom’ Profesor. Ce om cumsecade.
Influenţa exercitată de Dom’ Profesor asupra politicienilor şi autorităţilor este benefică şi eficientă. Numărul medicilor tineri care pleacă din România creşte de la an la an. Colegiul păstrează tăcerea faţă de numeroasele cazuri de corupţie din lumea medicală ieşite în ultimul timp la suprafaţă.
Pacienţii nu au a se plânge, medicii sunt fericiţi, politicienii asemenea, cu toţii pupat mâna lui Dom’ Profesor. Care, pe lângă rector şi preşedinte de Colegiu, a fost şi directorul Institutului de Medicină Legală din Iaşi şi profesor universitar şi angajat în proiecte europene. Toate în acelaşi timp. Că e om cumsecade.
De la proiectele astea europene i s-a şi tras. Dom’ Profesor nu a făcut nimic atât de grav încât să merite necazul abătut astăzi, pe nedrept, asupra dansului. Ce? E rău să te angajezi chiar pe tine şi pe fiica ta în proiecte europene derulate chiar de instituţiile pe care tot tu le conduci? Doar nu era să lase vreun străin, vreun tânăr fără experienţă să păstorească banii Europei. Cine ştie ce s-ar fi ales de ei.
Dar staliniştii erau pe urmele lui Dom’ Profesor. L-au prigonit, l-au vânat, l-au oprimat. S-a luptat Dom’ Profesor, unii judecători l-au înţeles. Judecători cumsecade. Dar staliniştii au penetrat până la vârful instituţiilor de forţă, până la Înalta Curte de Justiţie care l-a prigonit definitiv pe Dom’ Profesor. Pentru conflict de interese.
Acum i se cere demisia. Tocmai dânsului, un om aşa cumsecade. Staliniştii de la ANI invocă nu ştiu ce lege care spune că Dom’ Profesor nu ar mai avea voie să deţină vreo funcţie publică.
Păi preşedinte de Colegiu şi rector de Universitate nu e funcţie publică, e mai mult, e generată de afecţiunea profundă pe care i-o purtăm. Noi suntem ca o mare familie. Să nu vină staliniştii să ne spună nouă că legea e mai presus de Dom’ Profesor.
Şi ce dacă Colegiul Medicilor din România este condus de un condamnat definitiv pentru conflict de interese? Staliniştii din presă spun că Dom’ Profesor trebuie să-şi dea demisia pentru că pătează onoarea breslei medicale. Dacă nu ştiaţi, Dom’ Profesor a fost membru în mai multe comisii de etică medicală şi nemedicală. El nu pătează, el curăță.
La intrarea în Colegiu a şi jurat că va menţine „prin toate mijloacele onoarea şi nobila tradiţie a profesiunii de medic“. E bine că Dom’ Profesor rezistă în faţa prigoanei staliniştilor. Că luptă prin toate mijloacele. Un om aşa cumsecade nu demisionează. Niciodată.

Staliniştilor!

Notă informativă: În urmă cu o lună, Vasile Astărăstoae declara că „de câţiva ani se desfăşoară o campanie împotriva medicilor. În afară de perioada Gheorghiu Dej-Stalin nu am mai cunoscut aşa ceva“. Ulterior, Vasile Astărăstoae a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru conflict de interese. Miercuri a declarat că nu vede nici un motiv pentru a demisiona din funcţia de preşedinte al Colegiului Medicilor din România.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS