Putere și guvernare (I)

După referendumul invalidat din 29 iulie 2012, premierul Victor Ponta a emis un diagnostic care merită o analiză mai atentă. Analiza ne poate spune ce gândesc politicienii români despre propria lor meserie. După ce a aflat decizia Curții Constituționale, de a invalida referendumul de demitere a președintelui Traian Băsescu, dl Victor Ponta a declarat la conferința de presă comună a liderilor USL: „După decizia de azi s-a dovedit că nu suntem la putere, ci doar la guvernare“ – 21 august 2012.
Această frază este șocantă.
Ea a fost tradusă instantaneu în toate limbile cancelariilor europene și s-a adăugat unui dosar destul de voluminos deja. Declarația domnului Ponta este într-o inutilă contradicție cu realitatea.
USL deține puterea executivă la nivel național (prin guvern) și local (prin victoria masivă la alegerile locale din 10 iunie 2012). USL deține, de asemenea, puterea legislativă prin majoritatea consistentă din parlament, majoritate formată ca urmare a erorilor politice ale domnului Traian Băsescu, nu ca efect al vreunei acțiuni pozitive a USL. Am mai descris acest proces.
Cea de-a treia putere în stat, puterea judecătorească, este independentă și (din ce în ce mai) responsabilă, chiar dacă unele numiri în funcții (procurorul general, șefii de direcții DNA, judecătorii Curții Constituționale) se fac după un algoritm politic.
USL deține două puteri din statul român și are drept partener puterea judecătorească. Statul de drept funcționează în România, chiar dacă unii visează lovituri de stat (domnul Sebastian Lăzăroiu, ce păcat de mintea lui de sociolog!), iar alții războaie civile (doamna Monica Macovei, pentru care sentimentul de patriotism este o boală rușinoasă izvorâtă dintr-un viciu ascuns).
Deținerea celor două puteri ale statului român permite USL să guverneze liniștit. Cu alte cuvinte, o poziție la vârful puterilor legislativă și executivă permite să îți îndeplinești mandatul popular care ți-a fost invizibil înmânat când ai fost ales. Dacă deții puterea legislativă – legiferezi. Dacă deții puterea executivă – guvernezi. Legiferarea și guvernarea sunt singurele activități care constituie miezul meseriei de politician. Puterea judecătorească aplică legea. Politicianul o scrie. Guvernul conduce.
Aceste propoziții simple și diferența lor față de fraza domnului Ponta arată de ce partenerii europeni și americani sunt foarte circumspecți față de persoana Victor Ponta și de ce l-au sprijinit pe față pe domnul Traian Băsescu în cursul campaniei pentru referendumul de demitere din vara aceasta. Pentru politicienii europeni care dețin puterea legislativă și executivă în țările lor, domnul Ponta este o amenințare gravă la adresa legitimității Comisiei Europene și o persoană nefrecventabilă. Domnul Ponta este o amenințare la adresa legitimității instituțiilor europene pentru că s-a prezentat la Consiliul European din iunie 2012, fără mandat valabil. Cum deciziile CE se iau cu unanimitatea celor 27 de reprezentanți legitimi ai statelor membre, prezența unui om fără mandat oficial în sala decidenților ar fi putut anula pur și simplu agenda Consiliului. Dacă aveți răbdare, vă rog să citiți ordinea de zi a ședinței CE din iunie 2012 și să vedeți ce decizii importante au fost luate acolo. Nimeni nu a spus nimic despre potențiala invalidare a ședinței CE, dar președintele Barroso a fost însărcinat să se asigure că situația nu se va mai repeta. Poate că domnul Ponta nu a fost instruit pe tema aceasta, dar prezența sa fără mandat în sala CE ar fi putut genera o criză structurală a instituțiilor europene. De aceea, toți liderii UE (președintele Consiliului European, al Comisiei Europene, al Parlamentului European – domnul Martin Schulz, socialist, unul din cei mai fervenți adepți ai aderării României în anii 2000…) au făcut front comun în spatele președintelui Barroso, când acesta a pus în fața premierului român o listă cu șase cerințe imperative. Cea de-a șasea cerință spune că domnul Ponta trebuie să facă din integritate o prioritate politică. În ciuda interpretării mass-media românești, această a șasea cerință nu se referă la acuzația de plagiat, ci la prezența sa fără mandat în sala CE. Plagiatul – o problemă reală care, nerezolvată, se va răzbuna fără greș – nu este o problemă internă europeană, ci a românilor. Dar lipsa de integritate și lipsa de respect față de regulile europene constituie o problemă. Atât de acută încât și americanii au sprijinit lista lui Barroso, listă de altfel aproape imposibil de realizat.