Ponta – lecția numărul 1: nu lăsa pe nimeni să-ți facă agenda!

Victor Ponta a devenit prim-ministru printr-o schimbare bruscă și greu explicabilă a majorității din parlament. La o moțiune de cenzură fără prea mari speranțe (opoziția de atunci avea lipsă peste 15 voturi), s-a format dintr-o dată o majoritate care a permis parlamentului să demită guvernul Ungureanu. Președintele l-a desemnat pe nominalizatul USL, Victor Ponta, acesta a format un cabinet și l-a trecut prin parlament fără probleme, cu o majoritate încă și mai consistentă decât la moțiunea de cenzură. Mai târziu, inexplicabilul a devenit explicabil – UDMR, UNPR și chiar unii pedeliști, nemulțumiți de soluția Ungureanu sau/și porniți împotriva lui Traian Băsescu, au votat moțiunea și cabinetul Ponta. Începuse migrația pe față, aș spune normală în orice an electoral. Sau, dacă nu normală, cel puțin obișnuită…
Cabinetul Ponta a debutat cu mici dificultăți, câte o propunere de ministru respinsă de mass-media, câte o declarație nepotrivită, dar a avut bunăvoința BNR (care i-a împrumutat un profesionist la finanțe, pe Florin Georgescu), a Comisiei Europene (care a dat semne că ar accepta o reeșalonare a uriașei datorii contractate în ultimii opt ani, dacă apar probleme majore) și a Băncii Mondiale și FMI (care au oferit soluția insolvenței pentru companii de stat căpușate până la sufocare). Cabinetul Ponta și, în general, conducerea politică a USL au primit și bunăvoința publicului, care a răsplătit USL cu o extindere a puterii executive la nivel local, greu de imaginat în urmă cu patru ani. Adevăratul beneficiar al alegerilor locale din iunie 2012 sunt liberalii, care au înregistrat un record istoric de mandate, pesediștii fiind în linia lor obișnuită de la ultimele trei alegeri locale. Chiar și mass-media româneştii, de obicei necruțătoare cu orice nou-numit, au manifestat destulă bunăvoință față de un prim-ministru tânăr, energic și cu planuri mari.
Numai că Victor Ponta a intrat în războaie personale care nu sunt ale lui. În primul rând a intrat în război cu Traian Băsescu, readucându-l pe acesta în atenția publicului, de unde se scosese singur. O bătălie individuală, unu la unu, care nu interesează pe nimeni și care nu poate avea un rezultat pozitiv pentru cel care era deja învingător – Victor Ponta. O bătălie care epuizează și murdărește ambii adversari și din care, de obicei, câștigă al treilea, complet neașteptat. Victor Ponta a aprobat schimbarea Legii referendumului, care ușurează procedura de suspendare a președintelui. Victor Ponta a aprobat schimbarea Legii Curții Constituționale, în sensul că hotărârile parlamentului nu mai pot fi infirmate de Curte. Este foarte dubioasă această schimbare, din moment ce un principiu fundamental al independenței puterilor în stat este echilibrarea puterilor și controlul lor reciproc. Hotărârile parlamentului sunt determinate de majoritatea zilei, deci majoritatea poate decide orice, oricum, căci nu mai are o instanță reparatorie. Un mare semn de întrebare… Victor Ponta a început să-i limiteze puterile președintelui, fie cele de reprezentare, fie cele de management executiv – cum este cazul trecerii Institutului Cultural Român de sub autoritatea președinției sub autoritatea parlamentului. Această ultimă măsură ar fi fost benignă dacă nu ar fi urmat unor schimbări în alte instituții publice cu caracter cultural și istoric care au afectat loiali ai lui Traian Băsescu.
De asemenea, Victor Ponta a intrat în bătălii chiar exotice – cu Roberta Anastase, de fapt cu tatăl dânsei, și cu Adriean Videanu, fost primar general al Capitalei, viceprim-ministru și ministru al economiei care știe exact care sunt pinaltiurile liberale ale scurgerii de profit din industria energetică românească.
Dintr-o dată, Victor Ponta s-a trezit atacat din toate părțile. Traian Băsescu a revenit pe scena actualității cu tema lui favorită – sunteți corupți și mincinoși, orchestrând prin exterior lansarea temei plagiatului din teza de doctorat a actualului prim-ministru. Din învingător primit cu bunăvoință, Victor Ponta a intrat în defensivă, ieșind mereu la televiziune să explice și nu să dea direcții. Atacat, Victor Ponta a redevenit un politician obișnuit, cu multe pete ascunse, dar iluminate de lanterne bine țintite. Nu-l ajută cu nimic să constate că adversarii, pe care îi credea doborâți, folosesc proceduri care au mai fost utilizate și în perioada 2000-2004. Aceleași case, aceleași obiceiuri. Nu-l ajută cu nimic că are puterea executivă centrală și locală, că instituțiile internaționale îi oferă soluții, că publicul are încredere în el.
Agenda lui Victor Ponta este acum redactată de alții. Nimeni nu a ieșit cu bine dintr-o asemenea situație.