21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiRÂSU’ – PLÂNSU’ LA ROMÂNI

RÂSU’ – PLÂNSU’ LA ROMÂNI

Ce am fi făcut noi, românii, fără această putere, fără acest „descântec“ prin care alungăm amarul plânsului cu râsul amar? La câte ne-a fost dat să îndurăm în istorie, nu ştiu dacă am fi rezistat doar cu vitejia, faptele de arme etc. E nevoie şi de un eroism tonic al psihicului, al sufletului, pentru a învinge răul. Noi l-am avut şi-l avem din plin! Nu rămâneam în istorie dacă nu aveam bine dezvoltat acest simţ al umorului, acest balsam – terapie, „râsu’ – plânsu“. Există păreri că protestele din România, prin ineficienţa lor, mai mult întăresc puterea Puterii decât să o slăbească, pe principiul că „ce nu te dărâmă te face mai puternic“ sau că aceste scandări n-au puterea să aducă Puterea în stradă,  la dialog, lângă popor, pe calea victoriei raţiunii şi iubirii pentru popor, sau să o vindece, conform dictonului latin, de tot răul, prin acele scandări care, dacă n-ar ascunde în spatele (cuvinte)lor atâta tristeţe, deziluzie, suferinţă, ar concura cu şanse mari la orice festival serios de umor!  „Ridendo castigat mores“! Da, e un adevăr de peste 2000 de ani, drept care, la noi e considerat… expirat! Nu de azi, de ieri! Din Roma antică revin la râsu’-plânsu’ zilelor noastre, cu o trecere prin Grecia antică.  În cea din zilele noastre este ca la noi, dacă nu mai bine. Sau mai rău. Aşadar şi aşa deci, şi la noi, dar şi la greci, protestele continuă la nivel de democraţie absolută, în agora, Piaţa Mare a Cetăţii, locul în care Demos Kratos iese din starea contemplativă, exercitată prin reprezentanţi, şi ameninţă cu exercitarea directă. La greci, cu zecile, sutele de mii. La noi, cu sutele, cu miile, ca în Cetăţile Greciei antice, în care întreaga populaţie a Cetăţii (câteva mii de locuitori) venea şi exersa-exercita democraţia directă. Puterea poporului decidea şi aplica legile, fără interpuşi-aleşi. Sigur că nu mai e posibil azi. Ne-am înmulţit şi ne-am înrăit! Nu mai e ce a fost acum 2000 de ani! Şi nici democraţia nu mai e ce a fost! Nici la greci, nici la alţii, nici la noi! La Bucureşti şi în alte Cetăţi, mulţimea (chiar cea formată dintr-un singur om, într‑un sat!) vine cu necazurile, cu nemulţumirile, şi le strigă în „Piaţa Mare“, supunându-le dezbaterii ca în urmă cu peste 2000 de ani, în speranţa că vor fi auzite şi rezolvate. Dar doleanţele, păsurile poporului nu se mai rezolvă direct, în piaţă, de popor, ci de aleşi, care nu mai stau în Piaţă! Cine, când, cum să îndrepte răul, legile strâmbe? Sunt lucruri de mare tristeţe. Nu poţi decât să fii trist auzind suferinţele, păsurile, revendicările, strigate în gura mare, cu umor din care străbate disperarea. Sunt trist, dar, pentru că nu sunt ipocrit, recunosc, câteodată, citind pancarte sau auzind scandări, zâmbesc, sau râd ! Râd şi plâng! Râsu’-plânsu’! Este disperare în scandări, dar şi speranţă în bine! De câtă imaginaţie, ştiinţă a rezumării în două-trei vorbe de duh, care, şi ele, vorbesc în glumă despre lucruri grele, triste, dau dovadă românii! „Rumegând“ (unele sunt cu cheie, mai greu de digerat!), savurând acele adevărate revendicări, ameninţări, soluţii, mai mult sau mai puţin ascunse, conştientizez şi mai bine înţelesul sintagmei din titlul acestor rânduri. Eu cred în puterea acestei sintagme, în care,  dincolo de forma scrisă sau verbală, se vede un cer plin de nori ameninţători, dar şi geana de lumină şi speranţă! Sunt dureri, suferinţe mari în aceste Pieţe, dar acest simţ al umorului, învăluindu-le în speranţă, le face atât de demne, atât de puternice, pentru că vorbele grele, scandate „în glumă“, sunt şi arme! Tăioase şi luminoase, ca săbiile-fascicul laser! Ca nişte arme de represalii! Cu care protestatarii îşi reprimă pornirile în forţă, dar şi suferinţele, durerile, necazurile, împrospătându-şi în fiecare seară doza de apă vie, de curaj, de speranţă în lupta paşnică. Acele scandări au ceva ritualic, de descântec (de bine!) în ele! În realităţile invocate, răul este învins, soluţiile ieşirii din impas abundă ca număr şi originalitate. Ceea ce se întâmplă în aceste zile în marile Pieţe are puterea de a întoarce timpul din mersul lui! Societatea civilă se-ntoarce în timp, la acea clipă astrală din decembrie 1989, paşnic, „fără vio-len-ţă!“, dorind să pună-n paranteze aceşti 22 de ani crestaţi pe răbojul timpului şi al răbdării, şi să reaşeze Ţara pe făgaşul pe care l-a dorit şi pentru care au ieşit românii în stradă atunci. Societatea civilă a fost îndreptată pe un drum greşit, prin „indicatoare“ străine şi autohtone voit şi nevoit mincinoase. „Agenţii din intersecţii“, schimbaţi-rotaţi democratic din când în când, au dirijat şi ei greşit drumurile şi speranţele românilor. Mai mult sau mai puţin din ignoranţă, neştiinţă, obedienţă faţă de noii stăpâni de la Apus, din trădări, din lipsă de patriotism, din egoism, din interese personale puse înaintea celor naţionale, din ignorarea celor mulţi etc., societatea a fost dirijată pe drumul înfundat. A ajuns la zid, fără ieşire, dar, iată, cu ieşiri în stradă. Nemulţumirea societăţii civile este focalizată pe clasa politică. Acut, pe Puterea actuală, cronic, mocnit, pe Puterile care s-au perindat de-a lungul unui pol de ani şi doi bani răi la cârma destinului României. Dincolo de râsu’-plânsu’, e nevoie de multă înţelepciune din partea societăţii civile. Avem şi din aceasta, din plin, „că nu-i de lipsă fosforul pe aici!“. Este un mare şi trist adevăr că actuala clasă politică din România trebuie reformată din rădăcinile ei groase şi adânci, crescute necontrolat în cei 22 de ani, dar, să nu zic bârna, ci paiul din ochiul societăţii civile, trebuie să-l observăm! Nu, Revoluţia nu s-a-ncheiat! Acum ar fi trebuit să se cam încheie, dar, la noi, măcar acum, trebuie să înceapă Revoluţia mentalităţilor, a conştiinţelor civice, a societăţii civile! Aşa vom avea politicienii pe care-i merităm! Să nu mai zică unii, cum zic acum, cum că la aşa popor, aşa politicieni! Aşa ne trebuie! Somnul societăţii civile naşte politicieni! Deşteaptă-te, române!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS