Ultimele date de la Statistică privind inflaţia ne indică o creştere cu puţin peste 8% a indicelui preţurilor de consum în intervalul martie 2010 – martie 2011. Acest nivel a fost atins în condiţiile în care numai luna trecută preţurile s-au majorat cu 0,6%, ceea ce duce indicatorul tot mai departe de ţinta fixată de BNR la 3% (plus/minus un punct procentual), dar şi de prognoza acestei instituţii de 3,6%.
La mai puţin de un an după ce guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, numea inflaţia un procedeu „netransparent, periculos şi nedrept“, românii sunt din nou „răsfăţaţi“ cu această „delicatesă“ despre care tot şeful Băncii Centrale spunea că induce distorsiuni în economie. La un eveniment organizat chiar de BNR în luna mai a anului trecut, Isărescu afirma că soluţia pentru rebalansarea dezechilibrelor din buget şi economie este cea transparentă a raţionalizărilor cheltuielilor şi nicidecum cea netransparentă a inflaţiei pe care nu s-a ferit să o numească o „taxă ascunsă“, folosind sintagma lui Milton Friedman. „De ce am vrea să avem o astfel de taxă nevăzută? Trebuie să o evităm“, a spus guvernatorul, amintind că au fost necesari trei ani pentru a ţinti inflaţia de la 7% la 4% şi că a antrena acum inflaţie prin politica monetară ar determina intrarea pe un nou ciclu de neîncredere.
La un an de la aceste angajamente, indicele preţurilor de consum s-a dublat. Desigur, la următorul raport privind inflaţia ne vor fi prezentate toate motivele din lume. Explozia cotaţiei petrolului şi inflamarea preţului mărfurilor alimentare. Dacă nu vor fi preţurile administrate, vor fi aşteptările inflaţioniste ale populaţiei antrenate de „trăncănitori“. Pieţele interne slab concurenţiale şi întârzierea reformelor structurale, cu siguranţă, vor fi invocate iarăşi într-un peisaj în care pulpele de pui dănţuiesc lugubru pe mormântul ţintei de inflaţie de trei procente a BNR.
Ca de obicei însă, puţine vorbe vor fi despre cantitatea de bani, adică exact problema care se află în curtea Băncii Naţionale. Asta, în condiţiile în care luminile radarelor pâlpâie strident în ceea ce priveşte masa monetară. Potrivit ultimului raport al Băncii Centrale, toate tipurile de masă monetară s-au majorat în ultimul an, cea mai accelerată creştere, de zece procente, fiind chiar la numerarul în circulaţie. La aşa avans putem să fim mulţumiţi că avem scumpiri de doar 8%!
Chiar dacă oficialii BNR ne vor spune că emisiunile de lei s-au făcut doar în contul valutei intrate în ţară, acest fapt nu respinge argumentul forte al cauzei monetare a inflaţiei. Putem cel mult să spunem că importăm inflaţia de la „partenerii“ noştri americani sau de la „prietenii“ noştri europeni. Realitatea însă rămâne aceeaşi: cantitatea de bani a crescut fără a avea acoperire într-o sporire a volumului de produse şi a numărului de servicii. Doar că plătim mai mult pentru aceeaşi ofertă.
Inflaţia monetară se răzbună nediscriminat, lovind cel mai tare în cei defavorizaţi, acoperind însă ineficienţele unor agenţi economici, debandada din bugetul de stat şi găurile create de implozia creditului. Sistemul bancar pare a-şi fi găsit în inflaţie propria sa unealtă de a pune pe seama societăţii pierderile contractelor de împrumut neperformante care s-au strâns după spargerea bulei imobiliare. Face parte din acea corecţie netransparentă pe care guvernatorul o invoca acum un an.
Înghiţim în sec şi privim bezmetic, după pulpe de pui, „trăncănitori“, TVA şi preţuri administrate, când cel mai la îndemână ar fi să ne uităm la masa monetară. Dacă într-o piaţă se ieftinesc într-o zi cartofii, cel mai evident lucru este acela că au venit două camioane în plus. Să nu credeţi că este altfel cu banii. Preţurile urcă pentru că şi cantitatea de bani creşte, depreciind puterea de cumpărare a monedei. În definitiv, dacă preţurile administrate cresc, iar masa monetară ar fi ţinută sub control, ar trebui să vedem scăderi de preţuri pe alte segmente de piaţă. Atunci când însă toate preţurile cresc, este mai nimerit să ne uităm la cantitatea de bani şi să conchidem asupra explicaţiei monetare a inflaţiei.
În orice tranzacţie, fie că este cu benzină, covoare, automobile, zarzavaturi, utilaje miniere, jucării sau pulpe de pui, cealaltă jumătate o reprezintă banul. Acesta este şi singurul motiv pentru care la stabilitatea preţurilor este pusă să vegheze o bancă centrală. Aceasta nu poate controla preţurile, dar poate menţine constantă masa monetară pentru a nu crea distorsiuni în economie. Dacă, altminteri, cantitatea de bani creşte, adică dacă avem inflaţie, şi preţurile o vor lua razna. Este ceea ce se întâmplă în România, unde suntem pedepsiţi deopotrivă cu toţii pentru alocarea greşită a capitalului (în special de către sectorul bancar) în perioada de boom. În întunericul dobânzilor real negative nu vom aştepta să ne lumineze farul de la BNR asupra cauzelor inflaţiei. Le pricepem prea bine…
Definiţie
Inflaţie = expansiune nesustenabilă a masei monetare şi a creditului având ca rezultat principal creşterea preţurilor de consum şi a serviciilor, precum şi supraevaluarea activelor.
