Schengen: este sau nu vina noastră dacă nu intrăm acum?

Cu scrisoarea oficială adresată Consiliului UE prin care cer amânarea aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, Franţa şi Germania nu doar că schimbă regulile jocului pe parcursul acestuia, dar şi încearcă să oprească jocul înainte de fluierului final. Fluierul final ar fi trebuit să vină în primăvară, la Consiliul UE pe justiţie şi afaceri interne.
Reamintim cititorilor că procesul de aderare a României la spaţiul Schengen a fost iniţiat imediat după aderarea la Uniunea Europeană şi prevedea îndeplinirea unor criterii tehnice în domeniile vizelor, cooperării poliţieneşti şi judiciare, frontierelor, protecţiei datelor personale şi în ceea ce priveşte legarea la un sistem informatizat de schimb de informaţii.
Din evaluarea realizată anul acesta de Centrul Român de Politici Europene şi din informaţiile pe care am reuşit să le obţinem cu privire la rapoartele de monitorizare realizate de experţii trimişi de Consiliul UE, reiese că autorităţile române au realizat în foarte mare parte criteriile tehnice convenite la începutul procesului de aderare la Schengen. Pe baza acestor criterii, cel puţin România ar trebui ca în martie 2011 să fie în Schengen. Se pare că nu la fel de bine stau vecinii noştri de la sud. Ei nu stau perfect, dar nici dezastruos, astfel încât să nu intre în Schengen.
Poziţia celor două state care se opun astăzi făţiş şi oficial poate cântări foarte mult. Argumentele lor privind carenţele legate de securitate, justiţie, corupţie şi criminalitate nu apar nicăieri în tratatul ce deschidea drumul spre Schengen. Ieşind acum din logica iniţială şi procedurală a procesului tehnic şi uitându-ne la ce invocă Franţa şi Germania: dacă Bulgariei i se pot imputa toate aceste argumente, României nu i se pot imputa decât două dintre ele – nereformarea justiţiei şi ineficienţa luptei cu corupţia. Dar acestea sunt argumente care nu au ce căuta aici. Fac parte dintr-o logică revanşardă. Nu stăteam suficient de bine la aceste domenii în 2007 şi totuşi am fost primiţi în Uniune, cu promisiunea de a rezolva aceste probleme. Nu am făcut-o convingător. Iar statele vechi nu mai au nici un instrument prin care să pună presiune pe România, să-şi facă mai repede aceste teme. Aşa s-au îndreptat către dorinţa noastră de a fi în Schengen şi cu cât au văzut că ne dorim mai mult să fim acolo, cu atât au început să folosească aceasta pentru a ne presa să facem reformele promise. Concluzia este că acest instrument tehnic s-a transformat în instrument de presiune tocmai pentru că acest instrument de presiune lipseşte. Corupţie şi justiţie ineficientă avem şi în alte state vechi în Schengen şi acestea nu sunt astăzi date afară. Şi nu trebuie să ne fie frică să pomenim Grecia, Italia, Portugalia şi chiar Franţa.
Da, cu intrarea României şi Bulgariei în Schengen apar probleme se securitate. Grecia pare incapabilă să-şi păzească imensele ţărmuri de cohortele de emigranţi veniţi din Orientul Apropiat şi din Asia. Sunt mulţi care stau ilegal acolo şi sunt în Spaţiul Schengen. Problema este că le e relativ greu să ajungă în vest. Dacă România şi Bulgaria ar adera la spaţiul Schengen, aceştia ar avea drumul deschis spre Vest. Dar dacă acesta este motivul, oficialii europeni ar trebui să-l numească în mod clar.
Acum dezbaterea se mută cu totul de pe îndeplinirea criteriilor tehnice pe poziţii politice. Practic, se adaugă suplimentar criterii care nu sunt suficient de clare. Nu se spune dacă se leagă în mod oficial Schengen de Mecanismul de Cooperare şi Verificare din domeniul justiţiei. Se propune doar aşa, în doi peri, o amânare şi un vot negativ din partea Consiliului UE.
Statele noi pot învăţa câteva lucruri din această experienţă:
1. Cei mari şi puternici din UE pot schimba regulile jocului când doresc;
2. Poziţiile politice (subiective) prevalează, de obicei, asupra procedurilor tehnice (obiective);
3. În UE trebuie să faci la timp ceea ce ai promis şi nu trebuie să te culci pe o ureche. Birocraţia Uniunii sau statele membre pot deveni deosebit de inventive dacă nu-ţi respecţi promisiunile.
Acum ar trebui să vedem dacă avem şi prieteni. Este cineva în Uniunea Europeană care să trimită o contrascrisoare Consiliului UE?