Nu am scăpat de nebunia imobiliară

După frenezia din 2005-2006, negarea de la sfârşitul lui 2008 şi zbaterea inutilă din 2009 piaţa imobiliară a intrat într-o derivă specifică perioadelor post-bubble. Bulele imobiliare nu se sparg zgomotos. Deflatează încet. De aceea, probabil avem în faţă vreo cinci-zece ani de corecţii la nivelul preţurilor şi blocaj parţial al tranzacţiilor. Refuzul băncilor de a aborda pieptiş problema creditelor neperformante va amâna procesul de reaşezare pe baze sănătoase a sectorului real estate dereglat de accentele speculative din trecut.
Nebunia din trecut nu se va întoarce, chiar dacă actorii principali din ospiciul „boom“-ului imobiliar speră la aşa ceva. Acel fenomen a fost rezultat al unei alte nebunii – financiare – care nu are premisele unei întoarceri apropiate. Ideea câştigului facil din terenuri, imobile şi dezvoltări va rămâne în uitare sub apăsarea unei realităţi în care randamentele sunt smulse cu greu. Prin urmare, este normal să nu avem dezvoltările de altădată, târgurile cu lume buluc, încrederea oarbă a consumatorului, generozitatea băncilor şi nici acoperirea mediatică din trecut.
Jucătorii din bula speculativă nu ştiu să iasă din vechea paradigmă (a câştigului cu două cifre din simpla speculaţie), iar sistemul bancar nici nu îi sileşte la disciplinarea financiară de care piaţa ar avea nevoie. Ele însele bune de dus la balamuc pentru comportamentul din vârf de curbă speculativă, băncile comerciale preferă să stea pe portofolii putrede în speranţa disipării pierderilor la nivelul întregii economii. Starea de negare generalizată blochează aproape complet acest sector în contextul în care în România e atât de mult de construit.
Tocmai pentru că nu pot dezvolta nimic, şmecherii din imobiliare s-au pus pe demolat. În Bucureşti, ravagiile mafiei imobiliare au atins proporţii groteşti. Deşi nu au finanţare pentru noi construcţii, fericiţii cumpărători de drepturi litigioase, pricopsiţi cu imobile de aiureala retrocedărilor şi debandada din Justiţie, s-au pus să culce la pământ „relicvele“ unui Bucureşti istoric ce îi încurcă în calculul randamentelor. Dezmăţul scoaterii clădirilor din cataloagele monumentelor istorice s-a generalizat în întreaga ţară într-un răstimp în care şmecherii din imobiliare speră că ne vom întoarce la ce a fost odată.
În Capitală, fenomenul destructiv a cunoscut în acest început de iarnă un nou episod pe strada Berzei, unde au căzut câteva clădiri emblematice ale oraşului vechi. Explicaţia stă într-un proiect urbanistic ambiţios. Cu numai câteva sute de metri mai sus, noua Casă Radio, construită parţial înainte de 1989, este sfârtecată în patru. O cruce imaginară secţionează vechiul schelet. După operaţiunile de demolare parţială, proiectul de realizare a unui mall pare a fi fost abandonat de cei care concesionaseră situl şi nu am auzit ca primăria să fi tras la răspundere pe cineva. La câte zone urâte sunt în Bucureşti, probabil că nu ar fi păcat nici dacă s-ar distruge în proporţie de 90%. Un motiv în plus pentru a fi atenţi cu monumentele din epocile trecute. Din păcate, oameni fără memorie, fără istorie, fără bun gust, dar foarte lacomi au acaparat problemele de urbanism ale Bucureştilor, filtrate din perspectiva unor ţepe imobiliare. Parcurile şi clădirile vechi au fost principalele ţinte ale celor care au construit clădiri de birouri pentru… nimeni. Elanul destructiv din perioada umflării bulei speculative a reînviat parţial în acest sfârşit de an pe strada Berzei. Semn că nu am scăpat de nebunia imobiliară. Cum nu au nimic sfânt, ne aşteptăm chiar şi la dărâmarea unor biserici ca în timpuri pe care le credeam încheiate. Cel puţin putem spera că, dacă vor intra în muzeul în aer liber care este cimitirul Bellu, să o facă nu cu excavatoarele sau buldozerele… ci cu sicriele.