Premierul Emil Boc sfârşeşte ca într-o scenă Mosfilm: soldatul sovietic moare dramatic, în cel puţin cinci reluări artistice, şi ,când crezi că-i terminat, mai trage o rafală în cădere şi strigă uraaaa. Moare, dar nu se predă. Imaginea căderii în gol înţepeneşte pe ecran. Amploarea blocajului politic se vede acum, după decizia Curţii Constituţionale, în mici detalii. Nici guvernare în forţă, nici majoritate funcţională în parlament. Traian Băsescu se rezumă la constatarea: majoritatea actuală e toxică. Şi adaugă: opoziţia e şi mai toxică. Mai află ceva azi, după decizia Curţii: şi oamenii puşi acolo de el sunt toxici. FMI şi Comisia Europeană aşteaptă reforme şi acţiune rapidă. Soluţia?
Decizia Curţii Constitu-ţionale în cazul Legii educaţiei ne ajută să înţelegem mai bine o situaţie complexă, aparent fără ieşire. Vrea guvernul Boc să treacă o lege importantă, în acest caz educaţia, repede şi într-o anumită formă? Nu poate. Curtea îl trimite în parlament. Boc se execută. Ce află după un an? Că n-are, în parlament, o majoritate funcţională şi că opoziţia face legea. PSD şi PNL controlează comisiile şi biroul permanent. Opoziţia îşi impune amendamentele şi tot ea decide viteza de lucru asupra oricărei legi importante.
Mai vin apoi UNPR şi UDMR cu propriile pretenţii. Ba vrea Gabriel Oprea să salveze „Spiru Haret“, ba cere Marko Bela avantaje pentru minorităţi, considerate inacceptabile de majoritari. Ameninţă că, dacă nu primesc ce vor, ies de la guvernare. Sub presiunea opoziţiei şi sub şantajul propriilor parteneri de coaliţie, guvernul trebuie să cedeze, pe ici, pe colo, în punctele esenţiale. Se ajunge chiar pe culmile şantajului. Pedeliştii înşişi s-au obişnuit să susţină cabinetul Boc numai dacă primesc ceva la schimb: bani, funcţii sau contracte. Aşa arată majoritatea toxică.
Din marea reformă în educaţie se alege praful. Frustrat şi exasperat pe bună dreptate de lentoarea legislativului, guvernul Boc sare pentru a doua oară cu prăjina asumării răspunderii peste capul parlamentului. Curtea Constituţională îl pune iarăşi la punct şi îl întoarce în parlament. Câţiva judecători de la Curtea Constituţională sunt şi ei parte din sistem. De pildă, aflăm că unul dintre cei cinci care au votat împotrivă, înclinând astfel balanţa în mod decisiv, este Petre Lăzăroiu, propus de preşedinţie.
Se pare că votul său s-ar explica prin interesele de ordin personal, judecătorul fiind şi lector universitar la una dintre universităţile private lovite de prevederile legii pentru care Boc şi-a angajat răspunderea. Cu această ocazie, află şi Traian Băsescu adevăruri simple: ţara nu se poate moderniza cu oameni vechi sau a căror competenţă unică stă în viteza de reacţie la comenzi, pentru că oricând pot fi manevraţi de alţii.
Democraţia este totuşi un joc util şi eficient când are de-a face cu politicieni responsabili. Când puterea sau opoziţia abuzează de pârghiile ei cu rea credinţă, sistemul se gripează. Pe de-o parte, guvernul Boc forţează regulile jocului, visând la o mică dictatură a legiferării în forţă, fără dezbateri sănătoase în domenii cheie. Pe de altă parte, PSD şi PNL apasă brutal şi iraţional pe toate butoanele parlamentare, aruncă orice piedică în calea guvernului pentru a bloca orice reformă, că vorbim de educaţie, salarizare sau pensii. Opoziţia a făcut din dezbaterea parlamentară un pretext pentru a spune NU şi „Jos Băsescu“, „Jos Boc“, venim noi şi creştem salariile bugetarilor la loc, facem anticipate, îl suspendăm pe Băsescu şi punct. După care vor guverna tot cu măsuri de austeritate, dar cu un preşedinte docil şi o justiţie blândă. Asta-i miza opoziţiei. Din acest motiv, Traian Băsescu n-o va aduce cu mâna lui la guvernare.
Unii vor spune că opoziţia îşi face pur şi simplu treaba şi echilibrează sistemul democratic. Nimic mai fals. Opoziţia din România a renunţat la construcţie. Distruge şi blochează orice tentativă de reformă, desfiinţează, în numele unui populism radical, tot ce propun guvernul Boc şi Traian Băsescu, legitim sau nu. În vremuri de criză, acţiunea iraţională a opoziţiei egalează efectele incompetenţei guvernului Boc. Deasupra tuturor veghează un arbitru atotputernic şi imprevizibil, el însuşi nereformat: Curtea Constituţională.
Din asta nu poate ieşi nimic bun. În mod clar, România are nevoie de a treia cale. Greu de crezut că alt premier, propus tot de actuala coaliţie, va avea mai mult succes, cu atât mai puţin un tehnocrat fără sprijin politic. Dacă îşi va propune legi ambiţioase, se va lovi exact de problemele descrise mai sus. Dacă viitorul premier – care o fi el – va propune însă o guvernare minimală, o Românie intrată în conservare până la alegerile din 2012, atunci are şanse. Ţara, însă, după cum arată acum realitatea din parlament, riscă să intre în stand-by luni bune de acum încolo.
Emil Boc şi-a asumat cele mai impopulare măsuri în vremuri de criză – merită aprecieri generoase pentru consecvenţă – dar lipsa de viziune, curaj şi autoritate în partid au amânat reformele şi relansarea economică, prelungind starea de incertitudine. A avut ghinionul să guverneze în vremuri de criză economică majoră, însoţit de o majoritate fragilă, de parteneri de coaliţie şantajişti şi rapace. Partidul pe care încă îl conduce i-a devenit ostil pe faţă. Guvernul Boc nu va pica sub presiunea artificială a străzii sau a televiziunilor, ci răsturnat de propriul său partid, tot mai dezorientat şi nemulţumit.
Este posibil ca sfârşitul filmului cu eroul care tot moare în reluare, ca în producţiile Mosfilm, să fie grăbit de decizia Curţii Constituţionale. Revolta UDMR riscă să pulverizeze coaliţia şi să amplifice blocajul politic. Imaginile de pe ecran se pun iarăşi în mişcare, Boc se prăbuşeşte, sfârşit. Cine vor fi însă eroii din noul film? Şi, mai ales: ce soluţii propun? Regizorul e tot la Cotroceni.
P.S. Are mai puţină importanţă dacă Emil Boc va fi scos din priză mâine sau în primăvară, puţin înaintea congresului PDL, cum era programat. De iure, încă mai mişcă, de facto, guvernul Boc a intrat în moarte clinică.
