„Veniţi, privighetoarea cântă…!“

… Dezbinare, ură, intoleranţă, disponibilizare, şomaj, grevă, inflaţie, corupţie, criză, crimă, furt, jaf armat, viol, sinucidere, şi multe alte cuvinte, sunt favoritele dicţionarului de azi. Cuvinte care, de 20 de ani încoace, de atâta uz, s-au… uzat şi ele, devenind desuete. Suntem săraci şi de avere, şi de mângâiere, dar (ne) vom îmbogăţi vocabularul cu alte şi alte „neologisme“. Ce va mai fi? Ce alte cuvinte vor mai putea exprima adevăru’-adevărat? În contrapartidă, şi pentru că, nu-i aşa, limba este un organism viu, mereu în schimbare, cuvinte precum construcţia (materială şi spirituală), cultul muncii, cultul (respectului) valorii, competenţă, conştiinţă, responsabilitate şi multe alte cuvinte au căzut în uitare, au ajuns arhaisme, din ce în ce mai puţin folosite, pentru că nu mai exprimă realităţile, faptele epocii…
…Simt nevoia unei purificări, unei înseninări în gând şi suflet. În ciuda vremii potrivnice, risc şi pornesc spre munte. Am câştigat! Neimpozabil! A fost senin şi aproape cald. A înflorit şi la munte liliacul! Cerul senin, de albastru înalt, se reflectă în apele râului de munte, curgând grăbite peste estacadele naturale, pietre de mărimi şi forme diferite. Apa trece, pietrele rămân! Dinspre zăpezile încă netopite coboară de la izvoare, odată cu apele râului, o adiere de aer răcoros, pur. La doi paşi de râu, muntele, care străjuieşte curgerea apei. Muntele şi râul – durată şi trecere!
Ce este durată, ce este trecere, în civilizaţia materială şi spirituală? Ce ne reprezintă pe noi, în ochii noştri şi în ochii lumii, ca oameni şi ca ţară?…
„Ne-am săturat de palavre/ De cărţi şi filme de şoc/ Cu vampe reci şi cadavre/ Cu stele de iarmaroc“.
În această ediţie a „Contrapunctului romantic“ supun atenţiei câteva repere – semne de durată, valori naţionale sau universale de care este bine şi necesar să ne amintim, chiar dacă timpurile ne solicită atenţia pe probleme cuprinse în arealul cuvintelor de început ale acestui material. Dincolo de aceste probleme, care, vorba ceea, „ne ocupă tot timpul“, există aniversări, comemorări, „oameni, fapte, întâmplări“, despre care nu pot să spun că nu s-a vorbit-scris, dar s-a amintit în treacăt şi de mai puţine ori decât cuvintele criză sau viol, de exemplu. Suntem la sfârşitul lunii aprilie. Să ne (re)amintim o parte doar din reperele de durată, ivite în luna aprilie, de-a lungul timpului. Să ne (re)amintim de cei ce au fost şi sunt, prin opera lor, să ne amintim de cei ce sunt şi vor rămâne în istoria culturii, civilizaţiei româneşti sau universale.
Că tot vorbim despre durată şi trecere, istoria literaturii va reţine cu siguranţă numele lui Fănuş Neagu şi Romulus Vulpescu, născuţi în aceeaşi zi, 5 aprilie, Fănuş Neagu în 1932, Romulus Vulpescu în 1933. La mulţi ani, cu sănătate, cu forţă şi sensibilitate creatoare! Nu, niciodată nu va fi expirat termenul în care le putem ura viaţă lungă! Expiraţi sunt acei rătăcitori prin deşert, care îi catalogau pe cei doi corifei ai scrisului românesc drept scriitori expiraţi. Poate pentru că o mare parte a operei celor doi a fost scrisă în „deşertul cultural“ (nu în cel de azi, ci în cel ante 1990) ?!…
 La 9 aprilie 1850 are loc, la Teatrul Naţional din Iaşi, premiera piesei „Coana Chiriţa“ sau „Două fete şi-o neneacă“ de V. Alecsandri. Stră-strănepoţii de azi ai Chiriţoaiei şi-au mai „tras“ câteva limbi străine în dotare, alături de limba furculision: romgleza, frangleza şi afacereza.
Ce dor ne este de tine, George Pruteanu! Nouă şi Limbii Române!
Spre amintire, să spunem că la 11 aprilie 1944 se stingea din viaţă poetul Ion Minulescu, important reprezentant al simbolismului românesc. Au rămas cărţile lui, pe care, cu drag le răsfoiesc şi azi, nu doar din… patriotism local, Minulescu fiind oltean prin descendenţa maternă.
În calendarul literaturii universale, data de 23 aprilie este şi aniversară, şi comemorativă pentru Wiliam Shakespeare, dramaturg, poet, sonetist, cel mai mare scriitor al literaturii de limbă engleză. S-a născut la 23 aprilie 1564 şi s-a stins la 23 aprilie 1616. Felicitări pentru dl Emil Boroghină şi Teatrul Naţional Caiova, pentru cultul respectului faţă de o valoare universală, pentru demersul de „a aşeza singuri vremurile la loc“, în vremuri când „lumea a luat-o razna“ şi la Stratford on Avon, şi la Craiova on Jiu, de fapt, peste tot în lume.
Pe 7 aprilie, Amza Pellea, „prinţul glumei româneşti“, a împlinit 79 de ani. Nu spun ar fi împlinit, pentru că după tot ce ne-a dăruit în scurta sa viaţă pământeană, el trăieşte şi azi, undeva sus, într-o stea de veghe! Şi mai trăieşte atâta timp cât noi, aici, pe pământ, îl păstrăm viu în amintirea noastră. Fie-i vie şi veşnică amintirea! „Ai plecat de copil/ Dintre-ai tăi din Băileşti/ Te-ai întors monument/Prinţul glumei româneşti… Eşti atâta de departe/ Suferinţa te-a constrâns/ Viaţa mamii ei de moarte/ Amzo, scoate-ne din plâns!… Şi fă râsul terapie/ Şi fă-l rege pe artist/ Fă un pic de bucurie/Pentru neamul tău cel trist!“ (fragmente din „Baladă pentru Amza Pellea“, 1994, Adrian Păunescu).
Dar, pentru că suntem foarte aproape de 1 mai, nu pentru a uita realităţile triste din „calupul“ de cuvinte de început, ci doar pentru a ne mângâia sufletul, pentru a prinde puteri, să ne amintim de Alexandru Macedonski, după mamă, oltean din Adâncata-Pometeşti, de pe valea Amaradiei. Ni-l aduce în suflete, neica Tudor al nostru, în frumoasa „Noapte de mai“:
„Veniţi, privighetoarea cântă/ Şi liliacul e-nflorit!“.