Nu a trecut decât un an şi ceva de când băncile româneşti, panicate de blocajul din pieţele interbancare internaţionale de după căderea Lehman Brothers, dar şi de „revelaţia“ că stau pe portofolii de credite nu tocmai grozave, au frânat violent creditarea. După ce au finanţat bula imobiliară în anii de boom, instituţiile bancare de la noi au redescoperit prudenţialitatea. Dintr-o dată şi-au amintit de noţiunea de client solvabil, în timp ce au dat startul unei goane după lichidităţi marcate de o competiţie acerbă a majorării ratelor de dobândă. „Reluarea creditării“ era doar o vorbă care să justifice presiunile pentru reducerea rezervelor minime obligatorii. Când s-au mai eliberat din aceste sume, băncile s-au repezit către statul flămând, văzut ca unic client potenţial solvabil pe termen lung.
Acum, că s-a calmat situaţia din pieţele financiare internaţionale şi s-a mai stabilizat şi economia românească, băncile încep să prindă curaj. Imaginaţia rămâne însă scăzută, astfel încât băncile se întorc la vechea dragoste: creditul ipotecar. Nu contează că activele imobiliare sunt încă supraevaluate. Nu contează nici că puţinii potenţiali clienţi rămaşi fără vreun contract de împrumut nu stau chiar pe roze. Creditul pe 30 de ani pentru cumpărarea unui apartament pare a rămâne în topul preferinţelor bancare. Diversele bănci comerciale îi invită binevoitoare pe români la noi credite, fluturându-le în faţă dobânzi mici şi rate reduse. Chiar au început să apară comparaţiile atrăgătoare care ar indica o „realitate“ a pieţei, potrivit căreia ratele la creditele bancare ar fi mai reduse decât chiriile.
Nici o vorbă însă despre perspectiva (inevitabilă) a majorării dobânzilor la diversele monede sau de riscul valutar la care se expun cei care contractează credite în euro, liră, dolar sau yen. După cum, în anii bulei speculative din imobiliare, depărtarea periculoasă a preţurilor din rezidenţial faţă de nivelurile de susţinere fundamentală era ocultată de tot felul de lozinci optimiste, la fel acum nici o instituţie bancară nu pare a fi dispusă să arate că dobânzile din piaţă sunt efemer atractive.
Dacă ne uităm pe la reclame, creditul pentru o casă nu este despre bani, venituri, preţuri în real estate, rate de dobândă, curs valutar, ceea ce ar trebui să facă din posibilitatea contractării unui împrumut o alegere la rece dată de un calcul financiar realist. Nu! Registrul este strict psihologic! „Căsuţa din poveşti“, familia fericită, „căldura căminului“, copilul iubit de părinţi etc. Nu se poate să nu deschizi televizorul fără să auzi reclama unei bănci la creditul său ipotecar, pe muzica şi versurile unui artist recrutat episodic şi pe la finanţe. Concluzia este că „fericirea începe acasă“, deşi poate că ar trebui să fim avertizaţi şi asupra „preţului fericirii“.
De ce nimeni nu ne pune realitatea în faţă?
Viaţa ta e aici şi ea…
Şi trece repede. Suficient de repede cât să nu poţi face pe parcursul ei decât o dată un credit pe 30 de ani. Este şi motivul pentru care acest pas pe care îl faci o dată în viaţă trebuie bine ales, bine gândit şi realizat într-o conjunctură de piaţă favorabilă. Pentru că alt-fel „viaţa ta“ de aici va fi marcată ireversibil de o decizie nu numai neinspirată, dar chiar periculoasă. Viaţa ta poate continua frumos şi fără povara unui credit ipotecar în condiţiile în care acesta este disproporţionat faţă de veniturile tale. Poţi primi lucruri extraordinare de la viaţă şi fără un asemenea juvăţ pe care să ţi-l prinzi singur. Altfel, dacă nu eşti atent, viaţa îţi mai poate juca şi feste…
Te aşteaptă să…
Te aşteaptă să faci o greşeală. Şi aceasta poate veni oricând, dacă nu menţii vigilenţa ridicată. Nu confunda corporaţia bancară cu domnişoara care îţi zâmbeşte frumos la ghişeu sau – mai rău – cu familiile idilice din reclame! Băncile vor încerca maximizarea profitului… chiar pe spatele tău. Dacă vei fi consumator captiv îţi va fixa cea mai ridicată dobândă (fapt deja dovedit), îţi va pune la vânzare un curs nefavorabil (iarăşi dovedit). Iar dacă a scos suficiente piei de pe tine nu se va feri să te scuture prin executare silită (se va dovedi).
Îi aduci iubirea
Dar ce vei primi în schimb? Şi mielul vine uneori prea încrezător la tăiere. Ce treabă are iubirea cu creditul ipotecar? Veţi descoperi! Nici una. În schimb, are cu banii. Exact la ce vă spun băncile să nu vă gândiţi! La sfârşit, creditorii dumneavoastră se vor eschiva. Vor spune că nu aţi fost atent când aţi citit contractul de credit. Vor da vina pe criză. Vor spune că ar fi trebuit să vă fi informat mai bine. Ceea ce acum – desigur – nu şi-ar dori. Le sunteţi mult mai utili în stadiul de consumator naiv. Iar dacă vă flatează că sunteţi avizat, să vă temeţi de asemenea amăgiri!
Ştii deja
Nu! Nu ştii nimic! Nu ştii cât va fi dobânda de politică monetară la euro sau la leu în câţiva ani! Nu ştii cât va fi cursul de schimb! Cu alte cuvinte, nu ştii cât va fi rata la bancă! Nu ştii cât de dură şi cât de îndelungată va fi următoarea recesiune şi nici cum te vei descurca atunci! Nu ştii nici măcar care îţi vor fi veniturile viitoare! Asta în accepţiunea fericită în care ai şti că vei avea loc de muncă… Porneşte de la ideea că nu vei şti şi încearcă să fii precaut. Un împrumut cu o pondere prea ridicată în totalul veniturilor poate fi devastator. Nu ştii! De aceea, informează-te! Analizează critic! Pentru că ar putea fi exact invers decât ţi-ai imaginat.
Tot ce are ea
Tot ce are ea nu e (neapărat) pentru tine. Viaţa uneori poate fi necruţătoare. Mai ales cu cei care cred că tot ce zboară se mănâncă! Nu uita! Până la achitarea ultimei rate, „tot ce ai tu“, „tot ce are viaţa ta“ este şi a băncii. O dată mişcă dobânda sau cursul şi îţi dai seama că eşti „mână slabă“ şi ţi se scurge printre degete „tot ce are ea“. Şi ai putea descoperi că ce considerai a fi „acasă“ rămâne un simplu imobil scos la vânzare printre alte active în executare silită. Este o perspectivă la care trebuie să te gândeşti atunci când contractezi un credit. Trebuie să analizezi veniturile şi nu să te gândeşti la fericirea pe care ţi-o poate aduce ideea că undeva eşti „acasă“.
Doar acasă începe fericirea
Sigur! Că doar n-o începe în deşert sau într-o gură de canal! Nu confunda însă casa cu patru pereţi! Soţul, soţia, copiii, părinţii sunt cei care te fac să te simţi acasă. Cu ei eşti sentimental. Cu banca, cu banii, cu vânzătorul locuinţei nu îţi poţi permite acest lucru. Acolo analiza rece trebuie să primeze pentru că un credit ipotecar contractat în condiţii dezavantajoase sau într-o conjunctură de piaţă nefavorabilă cu siguranţă nu îţi va aduce „fericirea“ în viaţă. Dimpotrivă, sunt dovezi sociologice că oamenii săraci nu sunt neapărat mai nefericiţi. Datornicii falimentari în pragul scadenţei sunt însă disperaţi! Nu s-au sinucis mulţi oameni pentru că erau săraci. Faliţii au însă o rată uluitoare!
Aşa cum războaiele sau revoluţiile se declanşează în perioade de implozie a creditului, la fel nefericirea familială şi certurile pot apărea în astfel de momente în care achitarea ratelor devine împovărătoare. De aceea, trebuie să fim conştienţi de pericolul cumpărării de „fericire“ în leasing. Acasă începe fericirea, dar tot acasă se poate termina…
Dobânzile la minime istorice – un adevăr pe care băncile nu ni-l spun
Contractarea unui credit ipotecar trebuie să se realizeze după un calcul judicios şi nu sub impulsul unui cântec exaltant ca cel din reclama de care vorbeam. Sfârşitul acestuia ne oferă însă şi „informaţia“ utilă: creditul are un preţ mic, exprimat de dobânda-cheie, căreia i se adaugă o marjă a băncii comerciale. Când în coadă mai vezi şi comisionul de administrare zero, chiar că îţi vine să te repezi la bancă să ceri un credit. Realitatea este departe de a fi aceasta şi este ocultată chiar de acel cuvânt, Euribor, scris cu caractere cât mai mici.
Dobânda de politică monetară a Băncii Centrale Europene este 1%, la minim istoric. Va rămâne la acest nivel pe termen nedefinit? Este evident că nu! Deja inflaţia în zona euro estimată ieri de Eurostat pentru martie a.c. se ridică la 1,5%, fapt care ne indică o dobândă real negativă la euro, ceea ce ar putea fi echivalat cu un furt de la cei care economisesc. Ce se va întâmpla când băncile centrale vor lansa o competiţie a majorării ratelor de dobândă pentru atragerea unor investitori tot mai puţin atraşi de randamentele scăzute din pieţele de bonduri? Nu vor exploda ratele la creditele ipotecare pe care astăzi băncile ni le prezintă a fi foarte atractive? Este realitatea pe care nici un bancher nu ne-o spune. Ei vor să ne asigure că nu avem de ce să ne îngrijorăm pentru că „fericirea începe acasă“. Noi însă avertizăm: durerile de cap vor începe la bancă!
