Românii preşedintelui

Lupta pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al Republicii nu s-a încheiat. Numărătoarea oficială a voturilor, operată de BEC, îl proclamă câştigător pe Traian Băsescu. În tabăra celor de la PD-L este sărbătoare. Deja se fac planuri de viitor. Cine ocupă funcţia de ministru la cutare minister, de director la cutare direcţie, care om de afaceri, sponsor loial, va primi ca răsplată pentru efortul depus contracte zemoase ori niscaiva păsuiri fiscale. La PSD este doliu. Mircea Geoană, „preşedinte pentru o noapte“, i-a mobilizat pe social-democraţi, într-o ultimă sforţare, să conteste rezultatul alegerilor. Şocul a fost foarte mare. Să te culci seara victorios şi să te trezeşti dimineaţa înfrânt şi umilit. Să ajungi din candidat favorit subiect de bancuri, ca un fel de Bulă redivivus, te dărâmă psihic. Liderii PSD sunt nervoşi, baronii care au finanţat campania lui Geoană se văd cu banii luaţi, fără profitul aşteptat. Jale mare! În PNL este tensiune şi ceartă. Se ceartă cei care vor să mizeze pe Geoană, sperând într-o posibilă răsturnare de situaţie, cu cei care vor la guvernare cu Băsescu. Scandalul balcanic al politicii româneşti. Oarecum, nimic nou.
Ar fi o pierdere de timp să încercăm vreo analiză politică serioasă a situaţiei. O ceartă de mahala nu este nici mai mult şi nici mai puţin decât o ceartă de mahala. Mult mai important este să medităm la reprezentativitatea învingătorului, a noului preşedinte al Republicii, indiferent cine va fi acela. Preşedintele României pentru următorii cinci ani a fost ales de aproximativ cinci milioane de cetăţeni români, din totalul de peste 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot înscrişi pe liste. Totodată, aproximativ opt milioane de români nu s-au prezentat la vot, considerând inutilă implicarea lor în procesul electoral. Acestea sunt cifrele, iar ele ne înfăţişează o altă faţă, mai puţin mediatizată, a viitorului preşedinte. Un preşedinte lipsit de reprezentativitate.
Unii se vor grăbi să strige că „aşa e democraţia“, e victorios cel care a fost votat de majoritatea celor care s-au prezentat la vot. Tehnic, aşa şi este. Totuşi, într-o ţară aflată în cea mai cumplită criză economică de după 1989, într-o societate dezbinată şi cuprinsă de ură, viitorul preşedinte trebuie să fie conştient de faptul că victoria lui este doar una strict electorală, politică, şi nu una naţională, izvorâtoare de pace socială şi echilibru în stat. Românii preşedintelui sunt foarte puţini. Câteva milioane, indiferent pe unde trăiesc ei, în ţară sau în diaspora. Românii, în majoritate, rămân înstrăinaţi, indiferenţi sau chiar ostili noului preşedinte. Efortul pe care preşedintele trebuie să-l facă pentru a readuce dacă nu unitatea, măcar coabitarea liniştită între români va fi foarte mare. Nu ştiu dacă partidele care se luptă pentru deţinerea puterii îi vor oferi timpul necesar pentru a vindeca rănile adânci provocate în solidaritatea românilor de anii de scandal politic şi de o campanie electorală cumplit de otrăvită.
Problema solidarităţii între români nu este singura de pe agenda viitorului preşedinte. El va conduce o ţară cu datorii imense. România are o datorie externă de 78,125 miliarde de euro. Datoria publică este de 33,4 miliarde de euro, reprezentând 28,17% din produsul intern brut estimat pentru finalul lui 2009. Nivelul şomajului a atins 10% din totalul forţei de muncă şi este în continuă creştere. La începutul anului 2010, guvernul român va fi obligat să se împrumute cu suma de 1,2 miliarde de euro pentru a reuşi să asigure abia cheltuielile minimale de funcţionare a statului pentru luna ianuarie. Preşedintele Republicii România va avea obligaţia nu numai constituţională, ci mai ales de onoare de a numi cât mai rapid un guvern. Un guvern eficient, care să lucreze pentru cetăţeni şi nu pentru baronii şi oligarhii ale căror rânjete şi nerăbdare de a se înfrupta din pradă le ghicim în spatele oricărui partid. Orgoliile, interesele găştilor de partid, mafiile politico-economice locale sau naţionale vor constitui o piedică serioasă, poate chiar mortală, în calea redresării economice, politice şi sociale a ţării.
Românii preşedintelui sunt puţini. Ei vor fi mai mulţi numai dacă preşedintele va dovedi că este, cu adevărat, preşedintele tuturor românilor şi nu doar o marionetă care ne ţipă vorbe goale în urechi, în vreme ce păpuşarii ne fură bruma de avere rămasă şi ne ucid viitorul copiilor noştri. Românii preşedintelui sunt încă puţini. Depinde doar de tine, domnule preşedinte, ca ei să fie mai mulţi!