Ghici, ghicitoarea mea

Vârtejurile care au bântuit ţara în această săptămână au umflat spornic pânzele unuia dintre candidaţii la funcţia prezidenţială. E o ghicitoare politică spre a cărei dezlegare am purces navigând printre bazaconiile puse la cale de clasa noastră conducătoare.  
La Bucureşti se propune, se presupune, se răzgândeşte şi se trăieşte ca într-un compartiment de tren, unde toţi au păreri de fier pe scaune de plastilină. Ar fi fost imposibil să se găsească un moment mai nepotrivit pentru prima moţiune de cenzură izbutită din istoria României postcomuniste. Guvernul Boc a căzut înconjurat de focuri de puşcă. S-a tras însă doar cu gloanţe oarbe: nici o dezbatere ideologică, nici o contradicţie pe teme de strategii de guvernare. Cât de normală este o democraţie în care guvernele sunt mazilite din motivaţii strict umorale? Fostul prim-ministru Emil Boc a vorbit în repetate rânduri despre „legea pensiilor“, însă tema a fost ignorată. Dar chiar şi acest subiect a fost împins în faţă de democrat-liberali din motive populiste. Legile şi aplicarea lor au fost pentru parlamentari doar pretextul atacurilor politice. Esenţialul a fost transformat într-un aspect secundar.
S-a mai văzut cât de bine stăpânesc aleşii poporului tehnica târguielii şi cât de puţin le este cunoscută noţiunea de colaborare. În ziua moţiunii, la firul băncilor parlamentare mişunau samsarii de voturi, excitaţi ca nişte precupeţi în pragul unui troc avantajos. Apoi, la ceasul colaborării politice ca unică soluţie, social-democraţii nu frecventează sub nici o formă Cotroceniul, iar democrat-liberalii îl propun premier pe proaspătul mazilit. Incapabile să recruteze şi să menţină specialişti în actul guvernării, partidele scot din pălărie personaje al căror principal avantaj este imaginea, nicidecum independenţa sau competenţa.
La Cotroceni nu contează dacă eşti tehnocrat sau om politic, atâta timp cât eşti un apropiat al lui Traian Băsescu. Acesta este primul criteriu de desemnare a premierului de către un preşedinte care s-a ars patru ani cu ciorba liberală. Dar fie el economist de carieră, fie om politic versat, în cele câteva zeci de zile sortite, acest guvern nu va apuca să şi guverneze. Penetranţa politică a posturilor de răspundere din instituţiile publice este uriaşă în România. Casta funcţionarilor servili, corupţi şi numiţi politic în funcţii de rangul doi şi trei este cea care conduce ţara în perioadele de schimbare politică. Nici chiar Vlad Ţepeş nu ar putea să-i strunească pe aceşti eterni „iluştri“ în doar 40 de zile.
Tot ceea ce s-a putut vedea în ultimele zile este delegitimizant pentru politica şi democraţia româneşti. Curentul antipolitică, cu care cochetăm deja foarte mulţi dintre noi, beneficiază de o dublă amplificare. Pe de o parte, campania desfăşurată de anumite trusturi de presă (Realitatea TV este un exemplu) îi culpabilizează pe politicieni în masă, fără a oferi însă explicaţii. Se creează astfel terenul fertil pentru acel candidat sincer, independentul cu discurs antipolitic, care va salva ţara din braţele politicienilor. Nu e vorba de o conspiraţie, ci doar de calculul unui versat lider politic, susţinut de o manipulare media care primeşte acum, coincidenţă(?), apă din moara crizei guvernamentale.  
Suntem păcăliţi, dar e o păcăleală subtilă. Cine este independentul antipolitică, cel care spune lucrurilor pe nume, neimplicat în scandalul ultimelor zile? În sondajele de uz intern el creşte ca un Făt-Frumos. Avem o ghicitoare cu trei răspunsuri posibile: Marinarul, Prostănacul sau Doctorul? Încercaţi… chiar nu e greu.