Asalt la isteţimea oltenilor

Se spune că românii au trei mari pasiuni: micii, fotbalul şi OTV-ul. Se spune că românii au trei europarlamentari favoriţi: Gigi, Vadim şi Elena. Asta nu ştiu dacă e adevărat, dar cu siguranţă cei trei sunt cei mai faimoşi. Se spune că românii sunt optimişti, dar cam proşti. În ciuda tuturor evidenţelor, eu rămân un optimist şi cred că partea cu prostia e doar o impresie.       
Într-una dintre dimineţile săptămânii trecute, pe bulevardul Magheru din Bucureşti, mai mulţi oameni formaseră o coadă. Nu se dădeau nici „tacâmuri“ ca în urmă cu două decenii, nici plase electorale ca în prezent, ci se dădeau cărţi. Pentru că unul dintre cele mai mari trusturi de presă din România tocmai îşi deschisese prima librărie în care urma să se comercia-lizeze cărţile ataşate, până de curând, exclusiv ziarului de mare tiraj al companiei. Rafturile nu semănau deloc cu peisajul multicolor al unei librării obişnuite, cărţile fiind legate în coperte identice, care păstrau aparenţa unei ediţii de lux. Preţul însă, sub doi euro pentru un titlu, vorbea despre apariţia primului chilipir cultu-ral destinat marelui public din România. Combinaţia dintre titlurile clasice, precum „Anna Karenina“ sau „Doamna Bovary“, şi cărţile adolescenţei, ca „Winnetou“ sau „Ultimul mohican“, a asigurat noii librării un aflux neîntrerupt de clientelă. Clientelă, de altfel, foarte eterogenă şi axată, conform declaraţiilor tipărite chiar în ziarul omonim librăriei, pe construirea unei biblioteci pentru nepoţi.
La doar câţiva metri mai departe, altă librărie îşi aştepta cumpărătorii îmbiindu-i nu doar cu apariţii editoriale de actualitate, dar şi cu arome de ceai şi sunete de jazz. Printre rafturi se plimbau adolescente creative, tineri încercănaţi de idei artistice şi intelectuali cu vorbă dulce. Dacă în librăria învecinată aparenţa luxos învelită a culturii înalte se cumpăra la preţ de salam, aici se vindea scump statutul de elită intelectuală. Auxiliar, oamenii cumpărau şi într-o parte, şi în cealaltă cărţi.
Interesant este că ambele librării erau pline, deşi tipologia socială a clientelei este în mod evident diferită. Ideea de a vinde titluri clasice la preţuri mai mult decât accesibile readuce în actualitate pentru mulţi români mândria de a poseda o bibliotecă frumoasă, dar, neapărat, să nu coste prea mult. De cealaltă parte, asocierea dintre carte şi accesoriile fine specifice elitelor intelectuale oferă clasei de mijloc din România iluzia unei burghezii cochete, în ciuda ambalajului de apartament de bloc. Şi într-un caz, şi în celălalt, este vorba despre acelaşi tip de aspiraţie, care se manifestă însă la niveluri diferite: cultura şi manierele nu pot decât să înfrumuseţeze viaţa.
Este o constatare optimistă, întărită nu doar de succesul celor două librării bucureştene, dar şi de cel al surorilor din Timişoara, Cluj sau Iaşi. În mijlocul îngrijorărilor alarmiste care vorbesc despre pierderea reperelor în societatea noastră, consumul acestui tip de produse demonstrează că societatea ştie încă destul de bine să-şi conserve reperele. Rămâne însă problema educaţiei, deoarece comportamentele descrise au drept centru de greutate posesiunea, nu curiozitatea intelectuală. Or, dacă librăriile sunt pline, în bibliotecile din România bate în continuare vântul.
Se spune că oltenii au trei mari pasiuni: prazul, fotbalul şi vorba lungă. Se spune că oltenii sunt şmecheri şi isteţi. Despre şmecherie mai rămâne de discutat, dar „isteţimea“ este deja dovedită: de ani buni, în Craiova nu mai există nici o librărie serioasă. Dar, în curând, se va deschide şi la noi o librărie cu cărţi la preţ de salam. Să reprezinte aceasta un adevărat asalt la adresa „isteţimii“ olteneşti?