19.5 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăOpiniiGoange în anii dezordinii

Goange în anii dezordinii

Mircea Geoană a sunat mobilizarea! Adrian Năstase, Miron Mitrea, Dan Mircea Popescu, oameni cu greutate în PSD-ul conducător de acum câţiva ani şi cu experienţa plimbărilor la DNA, după 2004, au fost amorsaţi pentru apropiata campanie electorală. Reformiştii partidului nu se mai văd, eşecul înregistrat în fieful lor (clujean) la euroalegeri pare să le fi astupat gura, în vreme ce vechea gardă e chemată să regăsească pentru social-democraţi cărările succesului. Unii dintre tinerii membri invitaţi să facă, în felul lor, aceiaşi paşi ca veteranii ştiu deja mişcările, alţii vor fi la fel de nedumeriţi ca nevasta lui nea Gică din Melineşti, în ziua din interbelic când a avut nevoie de brişcă, iar caii au purtat-o pe unde ştiau, oprind la toate cârciumile.
„Şi argintul e bun!“, îmi spunea Corina replica unui antrenor de schi norvegian, în clipa când a aflat că soţia lui a născut o fetiţă, replică pe care Geoană nu şi-o permite. Liderul social-democrat a anunţat de ceva vreme că va demisiona, dacă PSD nu va câştiga alegerile locale şi parlamentare din acest an. O victorie ar mai stinge, poate, frământările interne din partid, dar o înfrângere le-ar face să explodeze împreună cu exerciţiul de smerenie al lui Adrian Năstase, aşa că Geoană dă ca la popice: Băsescu, Tăriceanu, legea uninominalului votată până la sfârşitul lui februarie, alegeri anticipate pentru a rezolva blocajul instituţional etc. Este limpede că Băsescu şi Tăriceanu poartă vina scandalului dintre ei şi a consecinţelor acestuia, dar responsabilitatea PSD în menţinerea blocajului instituţional nu e mai mică. Soluţiile alese de Geoană – suspendarea preşedintelui, expectativa, moţiunea de cenzură la adresa guvernului respinsă de unii dintre parlamentarii PSD – s-au dovedit eşecuri. Meritul pentru măsurile bune luate de guvern (mărirea pensiilor, de exemplu) nu poate fi revendicat doar de PSD, iar orice critică la adresa executivului pe care l-ai susţinut nu prea are putere de convingere. Nici privirea pe care Geoană, invitat la Naşul, pe B1TV, a aruncat-o către propriul ceas, imediat după: „Au trecut…“ şi înainte de „trei ani şi jumătate“, nu m-a convins că asta văzuse pe cadran, doar mi-a amintit că ultimii ani de calendar roman, înaintea intrării în vigoare a celui iulian, au fost numiţi „ani ai dezordinii“.
Pentru PSD, ca şi pentru PD-L, să rămână în opoziţie după viitoarele alegeri legislative pare să fie o frustrare din categoria celei a pescarului care nu prinde nimic, dar îl vede pe altul trăgând crap după crap. Există un electorat fidel, pentru care cuvintele unui lider de partid sunt ca ale unei femei frumoase: nu te mai gândeşti că minte, căci îţi place să o crezi, dar pe cei mulţi şi plictisiţi momeala tradiţională nu-i va mai tenta (sau păcăli). Discursurile care prezintă doar fapte bune proprii şi fapte rele ale adversarilor încep să obosească auditoriul, iar din oboseală se nasc întrebări de genul: „Cearcănele alea de le au ei sub ochi, tu crezi că le au de la citit?“. Nu m-ar surprinde, aşadar, absenteismul de la urne, ca sancţiune, nici nu m-ar mira ca scorurile obţinute de partide să menţină, în linii mari, distribuţia de acum, în viitorul parlament. Îmi doresc însă ca politicienii noştri să dea semne de maturitate, căci în actualul mandat „Mă săturai de goange!“, ca să folosesc cuvintele cu care mătuşa mea alunga cu dosul palmei nişte gângănii, într-o seară, sub nuc. „Ia o prăjitură!“, i-a răspuns imediat, serviabil, dom’ Luigi. Fiindcă aveam.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII