16.2 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024

Un mod de operare

Implinirea a doi ani de la victoria lui Traian Basescu la prezidentiale mi-a dat prilejul sa radiografiez la Sinteza Zilei de pe Antena 3 trucul prin care Traian Basescu l-a invins pe Adrian Nastase.


N-a fost o critica a presedintelui, cum au crezut unii.


A fost incercarea de a dezvalui un mod de operare.


In dupa-amiaza lui 30 noiembrie 2004, la doua zile dupa primul tur al prezidentialelor, Traian Basescu a aparut la toate televiziunile pentru a solicita, in numele Aliantei D.A., anularea alegerilor parlamentare si prezidentiale, invocând fraudarea prin softul pus la dispozitia Biroului Electoral Central de Institutul National de Statistica.


Tot Traian Basescu a cerut destituirea imediata a BEC, acuzat de implicare in frauda electorala, arestarea imediata a directorului firmei care a pregatit softul, anchetarea Directiei de Statistica, sigilarea calculatoarelor din Directia de Statistica.


Azi stim ca n-a fost nici o frauda: chiar in 10 decembrie 2004, Centrul pentru Alegeri Libere si Democratie din Serbia, invitat de Pro Democratia, a stabilit ca asa-zisa frauda era o minciuna.


Numai ca rezultatele expertizei au fost comunicate publicului abia la 14 decembrie 2004, dupa ce Traian Basescu biruise in al doilea tur.


Insusi Traian Basescu, dupa explozia mediatica, a dat inapoi, sustinând ca a gresit acuzând firma de soft, dar mai ales anuntând ca nu se retrage din cursa, asa cum ar fi cerut grozava acuzatie.


Momentul din 30 noiembrie 2006 a fost decisiv pentru rasturnarea rezultatelor din primul tur.


Altfel ar fi stat lucrurile daca Adrian Nastase si PSD i-ar fi raspuns cu aceeasi moneda.


Daca ar fi fost de acord cu anularea alegerilor si a primului tur.


Mai mult ca sigur, electoratul, obligat sa repete votul, ar fi dat câstig de cauza zdrobitor PSD si lui Adrian Nastase.


PSD si Adrian Nastase n-au facut-o.


S-au temut sa nu arunce tara in haos.


Daca o faceau, mai mult ca sigur, Traian Basescu ar fi batut in retragere.


Pentru ca Traian Basescu nu era pregatit sa faca fata unui raspuns la fel de iresponsabil.


A câstigat astfel cel care a impins lucrurile pâna in punctul din care putea izbucni explozia.


Succesul trucului l-a impins pe Traian Basescu sa-l repete de doi ani incoace.


Trucul de a ameninta printr-o provocare iresponsabila stabilitatea tarii.


Iar ceilalti, oameni responsabili, aplicând principiul Inteleptul cedeaza, nu i-au raspuns cu aceeasi moneda. I-au facut pe plac, spunându-si ca astfel salveaza tara.


Ceva asemanator sotului care isi ameninta nevasta ca va arunca domiciliul in aer cu copii cu tot daca nu-i da ceva de baut.


Si atunci nevasta, responsabila, ca sa salveze casa, copiii si chiar pe sot, cedeaza, desi ii repugna bautura.


Destinul de politician al lui Traian Basescu va lua sfârsit in clipa când se va gasi unul mai iresponsabil decât el.


Ceva in genul lui Gigi Becali.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

9 COMENTARII