14.5 C
Craiova
miercuri, 18 mai, 2022
Știri de ultima orăOpiniiO ALTA MALADIE AVIARA

O ALTA MALADIE AVIARA

O maladie legata de gaini s-a raspândit printre români; orbul gainilor. Ea s-a manifestat prima data cu ocazia primelor alegeri parlamentare si prezidentiale. Ceea ce este mai grav e faptul ca unii cred ca mai suferim de aceasta boala, desi multi dintre noi s-au vindecat.


Parlamentarii cred ca noi vedem intrânsii pe cei mai capabili, mai competenti, mai cinstiti dintre români, care isi sacrifica viata si sanatatea numai pentru binele nostru; de parca am avea orbul gainilor (de Cornu). De aceea si-au marit pensiile, si-au atribuit pasapoarte diplomatice pe viata pentru ei si intreaga familie. Mai, frate române, nu vezi ca asta e o magarie si o nesimtire fara seaman? Sau ai orbul gainilor!


Politicienii ne ofera spectacole de circ gratuit; ba nu, pe banii nostri. Si adesea gretoase. Zilele trecute au aparut la televizor cei patru cavaleri ai Apocalipsului: Nelu, Mircea, Adrian, Miron. Si au tunat si fulgerat impotriva puterii. Sunt in opozitie si e normal si necesar sa monitorizeze si sa critice puterea. Dar sa nu-mi spuna mie ca o fac din prea mult patriotism si din grija pentru popor; ca n-oi avea orbul gainilor. Daca ar fi vrut sa aiba grija de popor o puteau face când au fost la putere. Indignarea lor e generata de pierderea privilegiilor, numeroase si banoase. Pai numai din renegocierea unui contract extern s-a intors la noi aproape o jumatate de milion de dolari; unde s-ar fi dus banii acestia? Unde sunt vremurile când avocatii preferati erau platiti cu milioane de dolari ca sa incheie contracte externe defavorabile? Si unde sunt vânatorile de alta data, când se impuscau mistreti si ministri? Totusi, sa fim drepti; dupa masiva dezinfectare, purificare,deparatizare si intinerire, PSD ar merita sa vina la putere. Nu de alta, dar astia au inceput sa dezgroape niste dosare, si cine stie unde se ajunge. Ca n-or avea toti procurorii orbul gainilor.


Dupa cei patru cavaleri au aparut pe ecran cei trei muschetari: Calin, Traian si Boc. Care s-au prins de mâini si le-au ridicat in sus, dorind astfel sa ascunda paruiala si certurile din spatele lor, ca noi sa nu vedem. De parca am avea orbul gainilor. E adevarat ca, pâna acum, actuala guvernare e superioara celei precedente; dar nu intratât incât sa justifice entuziasmul raportarilor. Ce Dumnezeu, vedem ce e bun, dar si celelalte; ca doar n-om avea orbul gainilor.


Marti s-a stabilit care sunt cei mai buni români; analizând unele nominalizari constat ca multi dintre cei consultati au orbul gainilor. Sau poate, mai dureros, n-au avut de unde alege. Si de fapt rezultatul optiunilor nu se datoreaza cetatenilor, ci televizorului; persoanele care apar mai des pe sticla capata certificat de calitate. Ne-am dat seama cu aceasta ocazie ca exista si români valorosi. Dar n-am putut gasi zece, asa ca ne-am multumit si cu opt. Cei alesi au meritat, fara discutie, distinctia, fiind cei mai buni dintre cei zece. Dar nu totdeauna mai buni decât altii. Spectacolul salii Ateneului completa fericit, prin eleganta si vizibila stare de prosperitate a spectatorilor, prin zâmbetele lor diafane, imaginea prosperitatii si bunastarii poporului român.


Un plus de satisfactie pentru alegerea Monei Musca in fruntea a doua categorii; o insula de feminitate, gratie, politete, buna crestere, echilibru, masura, intr-un ocean politic poluat de grosolanii, vulgaritati, incompetente.


Basescu a iesit pe primul loc fiindca oamenii vad in el unul din ei ajuns presedinte. Basescu este perceput ca român autentic; caruia ii place spritul, spectacolul cârciumii si al strazilor populate, ii place sa joace si apreciaza frumosul in forma superioara cu care ne-a blagoslovit Cel de Sus, frumosul feminin. Daca va sti sa manifeste mai multa masura, aceste defecte pentru un presedinte vor continua sa fie considerate calitati pentru omul Basescu, si sa fie perceput ca un presedinte viu, uman, plin de viata, si nu un scrobit, ultra rafinat, care isi controleaza fiecare miscare devenind, in fond, un automat. Basescu are mari calitati de conducator, dar si mari defecte, care i-ar putea anula calitatile. Ca sa devina ceea ce ar putea sa devina si am avea nevoie sa devina, ar trebui sa n-aiba orbul gainilor si sa vada si ce spun altii; chiar daca sunt ziaristi.


Lipsesc dintre categoriile propuse de populatie cele ale scriitorilor, oamenilor de stiinta, oamenilor de arta etc. Pentru public, acestia nu au nici o valoare. Trei milenii de cultura, rafinata si apreciata, de la Homer la Thomas Mann sau la Beethoven, Rafael etc., in România de azi nu au nici o valoare. Ma intreb daca la categoria „Mari oameni de cultura“ ar fi participat Eminescu, Vali Vijelie si Oana Zavoranu, cine ar fi fost votat pe primul loc?

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Grecia renunţă la obligativitatea purtării măștii de protecție în...

Grecia a anunțat miercuri că va elimina obligativitatea purtării...

ȘTIRI GdS