Acasă Opinii Terapia de grup ne paste pe toti

Terapia de grup ne paste pe toti

-

La tentatii mari, solutii pe masura. PSD a decis in ultimele zile sa-si faca ordine in partid. S-au trecut in revista ordinea morala si, ca efect, ordinea materiala. Ideea e simpla: nu sintem puternici daca nu stringem cotizatii. Si de la cotizatii la baronii locali n-a mai fost decit un pas. Nimeni insa n-a incercat sa defineasca notiunea, conceptul de baron local. Dar toata lumea vrea sa-l faca praf. Ne pare rau, aici dl Mischie (Doamne, daca-l chema Popescu, nu-l mai pomenea nimeni), deci, dl Mischie are dreptate: „Eu n-am prerogativele unui baron. Aceasta functie a apartinut altei epoci. Baronu’ era un titlu de noblete superior celui de cavaler. Eu sint ancorat in vremurile prezente“. Ceea ce e corect, dovada ca omul a fost interesat, s-a uitat in dictionar si a priceput ca nu e nici baron, nici cavaler. Ancorat insa in timpurile prezente, dl Mischie a dat partidului, cu organizatia sa, 1,2 miliarde de lei. Batuti pe muchie. De zece ori mai mult decit Doljul. Dar mai putin decit omologul de Constanta, dl Stanca. De dl Stanca ziaristii au ris de s-au tinut cu miinile de burta. „Baronul“ de la malul marii nu pricepea in ruptul capului de ce se distreaza lumea si de ce mai-marii partidului simteau nevoia sa-i puna o perna pe gura. Dl Stanca vorbea de strinsul banilor, asa cum ai alerga de nebun cu o masina pe aeroport, unde n-ai semne de circulatie. Urmasul lui Ovidiu jongla cu miliardele pe care le facuse filiala, neavind habar ca pina si in Romania exista legi care nu te lasa de capul tau. Dl Stanca nu stie ce sint baronii, dar ii dezvaluie intelesul adinc: stringi bani din te miri ce, de la te miri cine si te miri cum. Important e sa ajunga la partid. Diferenta dintre dl Stanca si dl Mischie e de intelepciune. De doxa. Sint doua tipuri de rationament, partidul aprobind chibzuinta mischieana, daca se poate zice asa, si combatind introspectia sincera (prea sincera) de tip Stanca, respectiv, ce-i in gusa si-n capusa. Astfel ca premierul, ca presedinte al partidului, a simtit nevoia unei armonizari, intre sinceritatea unora si cumpanirea altora. Asa s-a nascut sintagma „terapie de grup“. Ceea ce li s-a intimplat filialelor din judete in ultimele zece zile s-a numit „terapie de grup“. Ce n-a intrat in terapie a fost arestat sau suspendat (vezi cazurile de la Arad si Maramures), pe motiv de PNA. Dl Nastase explica strategia: „nu vrem sa cream panica si nesiguranta in organizatii“. Corect. Cine dracu’ mai stringe bani daca e panicat si nesigur? Potrivit terapiei de grup, cazul „baronului“ de Constanta mai trebuia lucrat, ca nu cumva din timpenie sa ajunga dosar PNA. Timpenie ca eufemism pentru sinceritate. Altfel, toate bune si curate. Vorba d-lui Cozminca: a fost o iarna grea, a fost o iarna fortuita. Terapia de grup ne paste pe toti.

ȘTIRI VIDEO GdS