5.9 C
Craiova
miercuri, 4 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateParcul Pompeii va plafona numărul vizitatorilor la 20.000 pe zi

Parcul Pompeii va plafona numărul vizitatorilor la 20.000 pe zi

Parcul arheologic antic roman Pompeii, situat în sudul Italiei, a anunţat că va plafona numărul vizitatorilor la 20.000 de persoane pe zi. Este un răspuns la popularitatea în creştere a zonei.

Măsura, care va fi aplicată din 15 noiembrie, a fost luată după un vârf de 36.000 de vizitatori pe zi înregistrat duminica trecută, când intrarea a fost gratuită, notează Agerpres.

Directorul parcului, Gabriel Zuchtriegel, a declarat că reducerea presiunii umane asupra sitului antic este importantă din motive de conservare şi de siguranţă. Limita impusă la Pompeii survine după tentative ale altor destinaţii turistice de a controla numărul vizitatorilor. Un exemplu ar fi Veneţia, care a implementat o taxă de intrare.

Patru milioane de vizitatori în 2023

Anul trecut, peste 4 milioane de persoane au vizitat Pompeii, cu 33,6 % mai multe decât în anul precedent. Este echivalentul unei medii zilnice de circa 11.200 de persoane, potrivit datelor Ministerului Culturii.

Un purtător de cuvânt al parcului a spus că pragul de 20.000 de vizitatori a fost depăşit doar în zilele de duminică cu acces gratuit şi în trei sau patru zile obişnuite. Intrarea la muzeele italiene este gratuită în prima duminică a fiecărei luni. Preţul unui bilet obişnuit de intrare la Pompeii începe de la 18 euro (19,32 dolari).

Situl este o minune arheologică, care arată ruinele conservate remarcabil alte unui oraş odinioară prosper. Orașul a fost acoperit de cenuşă vulcanică, roci şi praf după ce vulcanul Vezuviu a erupt în anul 79 d.Hr. Arheologii fac în continuare descoperiri în acest sit, cum ar fi o casă neobişnuit de mică, decorată cu fresce bine conservate ale unor scene mitologice, prezentată luna trecută.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS