Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu și verifică prezența judecătorului Marius Cătălin Croitoru, președintele Tribunalului Constanța, la bordul unui avion privat care a zburat spre Mykonos. Aeronava ar fi transportat politicieni, oameni de afaceri și reprezentanți ai unor instituții publice.
Verificări privind respectarea Codului deontologic
Inspecția Judiciară a anunțat marți că a demarat verificări cu privire la participarea judecătorului Marius Cătălin Croitoru la deplasarea cu avionul privat.
„Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public privind participarea domnului judecător Marius Cătălin Croitoru, președintele Tribunalului Constanța, la o deplasare cu un avion privat, alături de persoane din mediul politic și de afaceri, Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu”, a transmis instituția, conform digi24.ro
Verificările urmăresc să stabilească dacă ar fi putut fi încălcate normele de conduită prevăzute de Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor.
Informațiile privind zborul spre Mykonos
Sesizarea Inspecției Judiciare vine după apariția în presă a unor informații despre două zboruri efectuate cu avioane private la începutul lunii iulie 2026, la câteva zile distanță unul de celălalt.
Potrivit informațiilor publicate de PressOne, cele două aeronave, operate de compania Toyo Aviation, au avut ca destinații Nisa și Mykonos.
La bordul aeronavei de tip Embraer Legacy 600 care a zburat spre Mykonos s-ar fi aflat 13 persoane, printre care judecătorul constituțional Cristian Deliorga, judecătorul Marius Cătălin Croitoru, președintele Tribunalului Constanța, și fostul ministru al Muncii Petre-Florin Manole.
Printre pasagerii indicați de publicație se mai numără deputatul și fostul premier Victor Ponta, senatorul UDMR István-Loránt Antal, Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), precum și Ovidiu Ioan Silaghi, secretarul general al CCIR și fost ministru al Transporturilor.
Pe lista pasagerilor se mai regăsesc Bogdan Stelian Mîndrescu, directorul general al Companiei Naționale Aeroporturi București, omul de afaceri Gruia Stoica, Gabriel Daraban, fratele lui Mihai Daraban și director comercial al Oil Terminal, omul de afaceri constănțean Ion Virgil Lixandru și omul de afaceri Florin Cârstocea.
Potrivit informațiilor citate de PressOne, Gruia Stoica este condamnat definitiv pentru trafic de influență.
Inspecția Judiciară urmează să stabilească dacă au existat abateri
Deocamdată, Inspecția Judiciară nu a anunțat concluziile verificărilor și nici dacă deplasarea judecătorului constituie o abatere disciplinară.
Sesizarea din oficiu reprezintă etapa de verificare a informațiilor apărute în spațiul public, urmând ca Inspecția Judiciară să stabilească dacă există elemente care indică o posibilă încălcare a normelor de conduită profesională.
Citeşte şi: SRI a reținut un spion rus pe teritoriul României, în colaborare cu DIICOT, MAI-DCCO, MApN-DGIA

