17.3 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinO pisică a supravieţuit 12 zile într-o clădire dărâmată de cutremurul din Taiwan

O pisică a supravieţuit 12 zile într-o clădire dărâmată de cutremurul din Taiwan

O pisică a supravieţuit 12 zile într-o clădire dărâmată de cutremurul din Taiwan. Alte trei feline au fost salvate înaintea ei din clădirea care aproape s-a prăbuşit pe 3 aprilie. O altă pisică se ascunde încă în imobilul a cărui demolare a fost demarată de autorităţi, scrie Taiwannews.com.tw.

Felina, numită Hua Hua, locuia la etajul opt al clădirii Uranus din Hualien, afectată de cutremurul din 3 aprilie.

Clădirea s-a înclinat atât de mult încât autorităţile locale au decis să o demoleze. Lucrările începute pe 5 aprilie au fost întrerupte sporadic în încercarea de a salva cinci pisici de companie prinse în interior.

O pisică pe nume Orange a fost salvată pe 9 aprilie. O a doua pisică portocalie, al cărei proprietar a murit încercând să o salveze, a fost recuperată pe 13 aprilie.

Până luni, 15 aprilie, doar două pisici mai erau căutate: Hua Hua, care locuia la etajul opt, și o pisică alb-negru pe nume Ouni, de la etajul cincilea.

Pisica a ieşit dintre dărâmături în timpul unei transmisiuni live

În timpul unei transmisiuni live a lucrărilor de demolare, difuzată luni seară, telespectatorii au văzut-o pe Hua Hua, dar încercările de a o captura au eşuat. În jurul orei 19.00, poliția a găsit pisica pe strada Huagang. Pentru că salvatorii nu au reușit să o prindă, a fost chemat proprietarul. La auzul vocii familiare, pisica a intrat în cuşca capcană care fusese pregătită pentru ea.

Pisicuţa a fost dusă apoi la vererinar. Deşi deshidratată,se simte bine şi a avut doar câteva răni minore.

Cât despre Ouni, cea de-a cincea pisică, acesta a apărut şi ea pentru scurt timp în timpul transmisiunii în direct, dar apoi a dispărut. Proprietarul a declarat că este o pisică foarte timidă, căreia s-ar putea să-i fie frică să părăsească clădirea sau se ascunde. El a rugat locuitorii din zonă să îl anunţe dacă o văd.

Citeşte şi: Şoferită încarcerată după ce a fost lovită de un TIR când efectua o depăşire neregulamentară

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS