12 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinPrima cafenea cu purceluși a fost deschisă în capitala Japoniei

Prima cafenea cu purceluși a fost deschisă în capitala Japoniei

La Tokyo s-a deschis o cafenea unde invitații permanenți sunt purceii. Localul are mult succes, iar iubitorii de animale spun că se simt extraordinar în compania purcelușilor. Aceștia sunt animale foarte curate și pline de afecțiune, în ciuda prejudecăților, scrie Antena3.

În cafeneaua situată în centrul metropolei Tokyo, purcelușii sunt la ei acasă. Clienții se înghesuie să le ofere atenție, în timp ce-și savurează cafeaua.

„Oh, sunt atât de drăguți și atât de mici. Aș lua unul acasă chiar acum”, a declarat un client.

„Ne-am gândit că o cafenea cu purcei este puțin diferită. Sunt animale pe care copiii nu le întâlnesc foarte des, mai rar să țină un porc în brațe și să-l mângâie”, a spus o femeie care și-a adus copiii să vadă purcelușii.

Cafeneaua găzduiește doar porci din rase de talie foarte mică, din motive lesne de înțeles. Chelnerii, care au grijă de simpaticele animale spun că s-au atașat de purceluși și abia așteaptă să ajungă la muncă.

„Fiecare purceluș este unic și are propria lui personalitate. Puteți să observați că unii sunt mai încăpățânați, în timp ce alții sunt foarte blânzi și ascultători. În comparație cu câinii și pisicile, porcii sunt chiar mai prietenoși și le place adesea să se relaxeze în brațele clienților”.

Cafenelele cu animale, tot mai populare în Japonia

Cafenelele cu animale au devenit tot mai populare în Japonia. În ultimii ani au apărut inclusiv localuri în care clienții împart spațiul cu bufnițe sau cu vidre. Specialiștii atrag însă atenția că astfel de idei nu sunt întotdeauna benefice pentru animale.

În final, atât clienții cafenelei cât și specialiștii sunt de acord cu un lucru: să ai pe aproape sau să deții un animal de companie poate oferi beneficii pentru sănătatea mintală și fizică a oamenilor.

Citește și: Românii nu mai citesc și nu mai merg la teatru și la concerte

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS